Dosar de europarlamentar: Claudiu Manda, mii de euro încasați, dar activitate aproape zero

Claudiu Manda este europarlamentar din anul 2019, fiind afiliat la Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European. Anterior, Manda a fost senator din partea PSD, ocupând totodată funcția de președinte al Comisiei parlamentare de control a activității SRI.

O activitate palidă în Parlamentul European

În Parlamentul European însă Manda nu s-a remarcat prea mult. Din 2019 și până în prezent Manda a avut doar trei interpelări orale. Prima a fost în 2019, pe tema Funcționării pieței interne a UE. Manda a vrut să știe cum vor fi afectate firmele de transport după ce a fost votat „Pachetul privind mobilitatea I referitor la detașarea șoferilor, perioadele de conducere și perioadele de repaus și adaptările la evoluțiile din sectorul transportului rutier.”

A doua a avut loc în 2020  pe diferențele de calitate ce caracterizează unele produse de pe piața unică, iar a treia a avut loc în 2022 și a vizat calendarul și votul pentru aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen. De atunci și până acum însă europarlamentarul nu a mai avut alte interpelări.

Manda a avut o singură declarație, cea inițială din 2019. Manda a mai efectuat în 2020 o întrebare în scris despre situația precară a mobilității forței de muncă în interiorul UE și criza sanitară din abatorul din Renania de Nord-Westfalia. Acesta mai are doar două rapoarte în calitate de raportor, efectuate în 2022. Spre comparație, colega sa de părtid Carmen Avram a avut 45 de contribuțiile la dezbaterile în plen, a fost raportor sau a dat avize în 6 rânduri.

De altfel, în 2022 europarlamentarul a fost inclus de publicația Politico în topul eurodeputaților care participă cel mai puțin la voturile din plenul Parlamentului European. Manda se situa pe locul 8 din 10 în clasamentul europarlamentarilor cu cea mai scăzută activitate, înregistrând o cotă de prezență de 80,9% la activitățile și voturile PE.

Tot din analiza Politico reiese că Manda era unul dintre cei mai indisciplinați europarlamentari din rândul Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților (S&D), votând în proporție de 22,2% în mod diferit față de restul colegilor săi.

Zeci de mii de euro din activitatea de europarlamentar

Chiar dacă Manda a fost aproape complet absent din Parlamentul European, acesta a încasat 90.000 euro din indemnizația de europarlamentar. Cu o parte din acești bani a cumpărat o casă de 330 mp și a plătit un leasing pentru o mașină. Informațiile apar în declarația de avere a Olguței Vasilescu, cea care îi este soție. Presa scria în 2020 că Manda a fost mai activ pe piața imobiliară din Capitala Belgiei unde a achiziționat la vremea respectivă un apartament de numai 76 de metri pătrați. Pentru asta a luat un credit pe 25 de ani de la BNP Paris în valoare de 240.000 euro (3.200 euro/mp).

Amintim că indemnizația lunară a unui europarlamentar este de minimum 8.000 de euro net, la care se adaugă sumele forfetare pentru cazare, transport și multe alte cheltuieli pentru staff și activități. În concluzie, Claudiu Manda este unul dintre europarlamentarii români cu cea mai slabă activitate în Parlamentul European. Totuși, Manda are șanse mici să mai prindă încă un loc la Bruxelles, deoarece nu se mai află în grațiile liderilor PSD.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: