Dosar de europarlamentar: Dragoș Pîslaru, eurodeputatul suspectat de afaceri cu statul

Draogos Pîslaru
Draogos Pîslaru - EP
  1. Dragoș Pîslaru se află în Parlamentul European din 2019, atunci când a câștigat un loc pe listele USR-PLUS. Ulterior, după ruperea alianței USR-PLUS, acesta a fost unul dintre europarlamentarii care a decis să păresească barca USR-ului și să se alăture lui Dacian Cioloș. De altfel lucrul acesta nu a reprezentat neapărat o surpriză deoarece Pîslaru este unul dintre apropiații lui Cioloș, intrând în politică ca independent, apoi alăturându-se partidului înființat de Dacian Cioloș, PLUS.

Activitatea de europarlamentar

Dragoș Pîslaru este președinte în comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Parlamentul European. Acesta a avut numeroase contribuții la dezbaterile în plen, pe teme diverse, de la îmbunătățirea condițiilor de muncă ale pompierilor, la deteriorarea situației refugiaților ca o consecință a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. În calitate de raportor, Dragoș Pîslaru a realizat doar 5 rapoarte din 2019 și până în prezent, iar în ultimul an a realizat doar un raport, referitor la propunerea de decizie a Consiliului privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre. În 2021 acesta nu a realizat nici un raport.

În calitate de raportor alternativ, Pîslaru a realizat tot cinci rapoarte, ultimul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului. Pîslaru a dat și nouă avize din 2019 și până în prezent, în calitate de raportor pentru aviz, ultimul referitor la bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2024 – toate secțiunile. Pîslaru a avut și mai multe propuneri de rezoluție, ultimul referitoare la cele mai recente atacuri împotriva femeilor și a apărătorilor drepturilor femeilor din Iran, precum și detenția arbitrară a unor cetățeni UE în Iran.

Avere

Potrivit declarației sale de avere, Pîslaru are un teren intravilan, o casă de locuit în București și un apartament tot în București. Acesta mai deține și un autoturism Mini Countryman din 2021. În conturi, Pîslaru are peste 37.000 de euro și peste 100.000 de lei. Tot potrivit documentului, Pîslaru a oferit împrumuturi de aproape un milion de lei. În calitate de europarlamentar, Pîslaru a încasat anual 89.000 de euro.

Controverse

În vara acestui an, presa scria că o firma înființată de Dragoș Pîslaru și Florin Cîțu oferă asistență pe bani publici deținuților. Mai exact, penitenciarul de maximă siguranță Mărgineni a publicat, la data de 29 decembrie 2022, pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), un anunț prin intermediul căruia și-a făcut cunoscută intenția de a contracta servicii privind elaborarea și implementarea unui proiect de activitate care presupune abordarea multidisciplinară a deținuților cu riscuri crescute de agresivitate și dependențe.

Pentru achiziția acestor servicii, autoritatea contractantă a pus la bătaie un buget maxim estimat de 745.386,76 de lei fără TVA, iar pentru atribuirea contractului a fost organizată o procedură de licitație deschisă. La această procedură concurențială, Penitenciarul Mărgineni a primit o singură ofertă, care a fost declarată admisibilă și care a fost acceptată. La data de 10 martie 2023, unitatea de detenție a încheiat, în aceste condiții, contractul nr. 29987/2023, la un preț negociat de 744.600 de lei fără TVA, adică 886.074 de lei cu TVA inclusă (180.831,4 euro). Ofertantul câștigător este celebra companie SC Civitta Strategy & Consulting SA, înființată sub un alt nume de către actualul eurodeputat REPER Dragoș Pîslaru și de ex-premierul PNL Florin Cîțu. Pîslaru  a controlat ani de zile compania, renunțând temporar la calitatea de administrator, în timpul mandatului său de ministru al Muncii, în Guvernul Cioloș.

Controversata firmă și contractul respectiv nu au fost cercetate însă de vreo instituție abilitată a statului.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: