Skip to content
Politică

Dosar de politician. Iulian Fota intervine în scandalul spionării lui Kovesi: „Atacuri de genul acesta…”

Sâmbătă seară în emisiunea „Dosar de politician” de la postul B1 TV, jurnalistul de investigație Silviu Mânăstire i-a avut ca invitați, în platoul televiziunii, pe Iulian Fota, fost coordonator al serviciilor de informații și consilier prezidențial și jurnalistul Alecu Racoviceanu.

Astfel, în cadrul emisiunii, aceștia au vorbit despre atitudinea statului român în cazul de spionaj împotriva șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Iulian Fota s-a arătat indignat de atacul asupra lui Kovesi, susținând că „este inacceptabil ca demnitarii romani sa fie intimidați”.

Mai mult, acesta a susținut și că: „Atacuri de genul acesta nu au mai avut loc niciodată. Ce am constat este că la adresa unor demnitari români s-au făcut diferite presiuni în ultimii ani. Eu cât am fost la Cotroceni nu îmi aduc aminte să fi existat așa ceva. Astfel de lucruri se mai pot întâmpla, mi se pare extrem de importantă atitudinea statului, întrucât acțiunea nu s-a derulat”, a declarat fostul coordonator al serviciilor de informații

„Statul trebuie să își apare oamenii, pentru că unii dintre ei fac o treabă foarte bună. E o chestie de onoare a statului român, pe care nu trebuie sa o piardă. S-a dat un semnal clar: nu va jucati pe tema asta că nu se pune nimeni cu noi. Lucrurile sunt clare, ne ajutăm reciproc, dar nu atingem liniile roșii”, a mai adăugat Iulia Fota

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *