Skip to content
Politică

Dosar penal în cazul morții judecătorului Stan Mustață

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis joi un dosar penal de moarte suspectă în cazul decesului fostului judecător Stan Mustaţă. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări primite de la Spitalul Militar Carol Davila.

În data de 8 august 2018, în  jurul orei 22.00, s-a înregistrat decesul unei persoane custodiate de Penitenciarul Bucureşti – Jilava care se afla internată într-o reţea sanitară publică. Conform procedurilor legale, au fost dispuse următoarele măsuri: anunţarea familiei persoanei decedate, informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi urmează a fi sesizate organele competente pentru cercetarea cauzelor şi împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului. Precizăm că persoana custodiată era înregistrată în evidenţa unităţii penitenciare cu afecţiuni medicale cronice. De asemenea, la nivelul administraţiei locului de deţinere a fost demarată o anchetă internă”, anunţă ANP

Fostul judecător la Curtea de Apel Bucureşti Stan Mustaţă, aflat în detenţie pentru luare de mită, a murit miercuri seară, la Penitenciarul Jilava, în urma unui infarct miocardic. Anunţul a fostă făcut la Antena 3, de către avocata sa, Lorette Luca, care a spus că fostului judecător i s-a făcut şi mai rău, el având blocaj renal, şi a fost „plimbat prin trei spitale”. La ultimul dintre acestea, s-a decis să i se facă dializă, însă inima sa a cedat, iar Stan Mustaţă a făcut infarct şi a decedat, potrivit news.ro .

Avocata fostului judecător a spus că va face plângere împotriva conducerii Penitenciarului Jilava.

„Vom formula plângerile necesare împotriva persoanelor responsabile, categoric vom formula plângeri penale împotriva conducerii Penitenciarului Jilava, pentru că, până la urmă, băieţii de la intervenţie care l-au luat la 2 noaptea l-au luat pentru că aşa au primit ordin, nu lucrătorii penitenciarului sunt vinovaţi, vinovat este cel care a dat ordin, care a dat dispoziţia de transfer (…) Am să fac sesizare la Ministerul de Justiţie vizavi de ce se întâmplă în penitenciare, o să solicit domnului ministru printr-un memoriu să dispună un control la ANP să vedem cum şi de ce oamenii sunt plimbaţi precum sacii de cartofi, de ce se încalcă dispoziţiile legale care precizează că executarea pedepselor privative de libertate trebuie făcută în raza de domiciliu pentru a se atinge scopul resocializării şi reintegrării celor condamnaţi, deci tot ceea ce e legal şi normal voi face în acest caz”.

Stan Mustaţă a fost condamnat, în 11 mai 2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la opt ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru luare de mită.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *