Ministerul Economiei, acționarul majoritar al companiei de stat strategice de apărare cu profil aeronautic Romaero, a depus sesizare penală la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în speța dării în plată, către o altă companie de stat, Hidroelectrica, a mai multor terenuri și clădiri din Băneasa ale Romaero, ipotecate în favoarea producătorului de energie pentru eșalonarea plății unor facturi restante la curent, relevă date analizate de Profit.ro.
Este vorba de 3 terenuri, în suprafață totală de circa 1,5 hectare, o platformă de parcare a avioanelor, un hangar și mai multe ateliere.
Activele menționate au fost vândute după aceea la licitație, de către Hidroelectrica, unui vehicul investițional controlat de dezvoltatorul imobiliar One United Properties.
Sesizarea depusă de minister a fost înregistrată în urmă cu 4 luni, pe 27 decembrie 2023, iar Romaero spune că DNA a deschis dosar penal în baza ei. Codul de Procedură Penală stipulează că atunci ″Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut″.
″În acest moment, pe rolul DNA se află în lucru un dosar penal care ar avea ca obiect aspectele precizate de dumneavoastră în cerere. Alte informații referitoare la stadiul anchetei nu pot fi puse la dispoziție, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public″, a răspuns DNA la solicitarea de informații de interes public a Profit.ro.
Prevederea legală invocată de DNA stipulează că se exceptează de la accesul liber al cetățenilor ″informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare″.
Citeşte mai mult aici.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News