Dosar penal pentru doi turişti germani care credeau că România e în Schengen

turisti dosar pensal
foto: Presa SM

Doi turiști germani, care se aflau în vacanță în România, s-au ales cu dosare penale. Cei doi călătoreau cu bicicletele și au intrat ilegal în Ungaria, printr-un punct de trecere a frontierei temporar, închis însă în acel moment.

Imediat, scrie Presa SM, autoritățile maghiare au dat alerta și, după ce au reușit să-i identifice, cei doi s-au ales cu dosare penale pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Acesta nu este un caz singular.

Frecvent, turiști străini din UE, care călătoresc cu bicicletele, motocicletele sau chiar pe jos, ajung să încalce legea neintenționat, au transmis reprezentații Poliției de Frontieră într-un punct de vedere pentru Digi24.ro.

Întâmplarea a avut loc miercuri, pe 3 mai, în jurul orei 17:40. Cei doi turiști germani au vrut să treacă, cu bicicletele, din România în Ungaria pe la Bercu (jud. Satu Mare) – Garbolcz (Ungaria), ghidați de GPS. Au ocolit obstacolul de beton și bariera și au pătruns ilegal pe teritoriul Ungariei, scrie sursa citată. La scurt timp, autoritățile din statul vecin au emis o alertă și au transmis părții române imagini surprinse de camerele de supraveghere, cu cele două persoane care se deplasau pe biciclete.

Odată prinși, turiștii le-au spus autorităților maghiare că fuseseră ghidați de GPS și că, obișnuiți să călătorească liber prin Europa, fără controale vamale, nu știau că comit o faptă ilegală. Cei doi s-au ales cu dosare penale pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Recent, Parchetul de pe lânga Judecătoria Satu Mare a dat „renunțare” în acest caz. Contactați de jurnaliștii Digi24.ro pentru un punct de vedere, reprezentanții Poliției de Frontieră spun că acesta nu e un caz singular.

Frecvent, turiști străini din UE, care călătoresc cu bicicletele, motocicletele sau chiar pe jos, ajung să încalce legea neintenționat. La granița României cu Ungaria există 10 astfel de puncte de frontiere temporare, deschise doar sâmbăta, între orele 10:00-18:00 (ora României).

 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: