Dosarele Epstein. Fratele Regelui Charles, Andrew, a fost arestat de poliția britanică

Sursa foto: Entertainment Tonight

Poliția a descins joi la reședința din Sandringham a lui Andrew Mountbatten-Windsor, fratele mai mic al regelui Charles al Marii Britanii, relatează The Telegraph. Potrivit BBC, acesta a fost reținut pentru comportament necorespunzător în timpul exercitării unei funcții publice.

Conform presei britanice, șase mașini de poliție nemarcate și aproximativ opt ofițeri în civil, inclusiv unul care avea un laptop al poliției, au ajuns la Wood Farm, pe domeniul Sandringham, puțin după ora 8:00 dimineața.

Intervenția vine în contextul în care autoritățile britanice au anunțat că analizează acuzațiile apărute în dosarele Epstein, inclusiv suspiciunile că Mountbatten-Windsor ar fi furnizat informații confidențiale lui Epstein în perioada în care era trimis comercial al Regatului Unit.

Al doilea fiu al regretatei regine Elisabeta a negat constant orice implicare în fapte ilegale legate de Epstein și a spus că regretă relația de prietenie cu acesta. Totuși, nu a oferit declarații după publicarea recentelor documente.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: