Skip to content
Politică

Dosarele Ponta-Ghiță: martor amenințat de procurorul Portocală

romaniatv.net

Unul dintre martorii cheie din dosarele Ponta-Ghiță care era presat de procurorul Portocală să facă declarații false, scoate la lumină alte obsesii lui Mircea Negulescu.

Mai precis, procurorul Mircea Negulescu, l-ar fi amenințat pe Răzvan Alexe cu arestul dacă nu declara lucruri nereale despre Sebastian Ghiță sau chiar și despre foști procurori şi polițiști din Ploiești, potrivit realitateatv.net

O lună de zile m-a tot disperat, doar, doar o să zic ceva, să dau o declarație de Sebatian Ghiţă„, a declarat Răzvan Alexe

Mi-a şi spus: Domne, tu nu înţelegi că eu cu Sebastian Ghiţă suntem ca un tren pe calea ferată? Suntem două şine care nu se întâlnesc niciodată. Acum de-abia se coace cozonacul şi macazul se schimbă şi liniile se vor întâlni undeva, iar când se vor întâlni, va păţi ca Teodor Berna. Va fi o explozie şi vreau să mă ajuţi cu chestia asta. (…) Ulterior am dat o declarataţie şi a pus presiune şi sub amenintarea ca voi fi rearestat dacă nu voi spune ceva de Ghiţă. Dar dosarele erau deja la DNA„, a mai adăugat Alexe.

Mai mult, omul de afaceri Răzvan Alexe vorbește despre faptul că Mircea Negulescu avea influenţă la DNA încă dinainte să lucreze acolo.

Dânsul a putut face presiunile maxime asupra noastră când era la Curte de Apel. Adică ştiu din surse sigure şi pot să vă spun şi nume dacă vreţi. Dacă azi oamenii erau chemaţi la DNA în vreun dosar, erau apoi chemaţi la Parchetul Curţii de Apel de Negulescu să-i preseze şi la DNA să declare anumite lucruri care-l interesau pe el, pe care le pregătise el la procuratura de pe lângă Curtea de Apel şi le declina către DNA Prahova„, a mai povestit omul de afaceri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *