Skip to content
Politică

Dosarele revoluției continuă. Fost secretar de stat pus sub acuzare

radioiasi.ro

Adrian Sanda, fostul secretar de stat a fost acuzat și trimis în judecată în dosarul certificatelor de revoluționar false, astfel, procurorii Parchetului General au hotărât trimiterea sa în judecată, alături de alte persoane.

Sanda este pus sub acuzare, deoarece în momentul săvârșirii acestor fapte, ocupa funcția de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, instaurat în 1945-1989  în România. Este acuzat de faptul că a comis cinci infracțiuni de abuz în serviciu cu efecte deosebit de grave și de patru infracșiuni de abuz în serviciu.

Pentru aceleași fapte sunt acuzați Denisa-Corina Tănase (fost secretar general al SSPR) și Cristina-Valentina Cechi (fost șef serviciu Departament pentru Revoluționari din cadrul SSPR). Tot în acest dosar sunt trimiși în judecată pentru trafic de influență  Gheorghe Neagu, Ionel Iosef și Ciprian Albert Arnăuși, iar pentru cumpărare de influență Cristian Adam, Ștefan Păduraru, Nelu-Zoltan Vrânceanu, George Avram, Ioan Blaga și Ioniță Angheluță, potrivit agerpres.ro

Conform rechizitoriului realizat  de procurori, Legea 341/2004 a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 a fost schimbată și completată în anul 2014, fiind inclusă  o nouă categorie de revoluționari : „Luptător cu rol determinant”. Lucru posibil doar pentru cei din localitățile în care au existat oameni răniți și decedați. Astfel, orașele  Timișoara, Caransebeș, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu Mureș, Cluj-Napoca și București au fost puse cap de listă.

Modul în care se  ofereau aceeste certificate de  „Luptător cu rol determinant” consta în avizarea dosarului la nivelul SSPR, deciziile elaborate  în acest sens  putând fi contestate la Comisia parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 (CPRD).

„Potrivit probelor administrate în cauză de procurori, o parte din aceste persoane au obținut însă acest titlu prin încălcarea dispozițiilor legale. În mod concret, procedura de obținere a acestui certificat, fiind bazată aproape exclusiv pe documente și declarații provenind de la persoane direct interesate, a favorizat apariția, atât la nivelul asociațiilor județene de revoluționari, cât și la nivelul celor două instituții cu atribuții în acordarea acestor titluri, a unor persoane dispuse să promoveze acțiunile revoluționarilor din țară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obținerea în mod fraudulos a titlurilor de ‘Luptător cu rol determinant’ în cadrul Revoluției și, implicit, obținerea ilegală a drepturilor bănești aferente”, se menționează în comunicatul PÎCCJ.

Procurorii menționează că în acest caz este vorba de drepturi bănești majorate, în baza titlului respectiv deținătorii primind, începând cu 1 ianuarie 2015, o indemnizație lunară de gratitudine în valoare de 2.020 de lei.

În urma anchetei s-a aflat că  membrii Comisiei de avizare din cadrul SSPR au deturnat scopul pentru care legiuitorul a clarificat dispozițiile legale, și anume eliminarea abuzurilor, creând condițiile prin care persoane din localitățile incluse în mod abuziv în categoria celor cu rol determinant au obținut de la bugetul de stat sume importate de bani, cu titlu de indemnizație de gratitudine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *