Dosarul concertelor din Iași. Ce declară avocata impresarului Radu Groza, la ieșirea de la DNA

Sursa foto: captură video

Impresarul Radu Groza și fratele acestuia, Adrian Groza, au ieșit în urmă cu puțin timp de la sediul DNA, unde au fost citați în dosarul licitațiilor privind concertele organizate cu Primăria Iași.

Iată și ce a declarat avocatul Sandra Grădinaru, apărătorul celor doi, pentru 7iasi.ro:

„Sunt doar câteva lămuriri care au fost solicitate. Este o anchetă în curs, dar nu s-a dispus nicio măsură față de clienții mei. Deocamdată nu au vreo calitate în dosar. Sunt doar câteva lămuriri care au fost solicitate. Ancheta se desfășoară, se fac investigații în continuare și deocamdată nu ni s-a spus când să revenim”, a spus Sandra Grădinaru, avocatul fraților Groza.

Veste proastă a venit astăzi pentru întregul lot de la Primăria Iași, chemată la DNA, în dosarul în care sunt cercetați pentru complicitate la combinațiile cu firma impresarului Radu Groza. Astfel, Vasile Tiron, Alina Cepoi și Cătălin Boțoiu, au primit calitatea de suspecți și sunt cercetați penal. Impresarul Radu Groza este și el suspect în acest dosar. Fratele său, Adrian Groza, a fost și el la DNA, ca administrator al firmei R&A Events & Concerta SRL, entitate de asemenea pusă sub urmărire penală. Fratele impresarului nu are nicio calitate în dosar.

Autor

  • Susana Pletea

    Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: