Skip to content
Politică

Dosarul Maternitatea. Apelul fostului preşedinte al CJ Buzău, repus pe rol de ICCJ cu un nou complet de judecători

sansanews.ro

Apelul în dosarul ”Maternitatea”, în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău Victor Mocanu a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, a fost repus pe rol de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după schimbarea completurilor de cinci judecători. Noul complet va prelua procesul în 10 decembrie.

În baza art. 395 Cod procedură penală, repune cauza pe rol urmare celor statuate de Curtea Constituţională în data de 07 noiembrie 2018 în soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte. Fixează termen la data de 10 decembrie 2018, Completul de 5 Judecători Penal 2, ora 09,00, Sala Secţiilor Unite – E103, pentru când se vor cita părţile. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2018”, se arată în sentinţa judecătorilor.

Apelul făcut de Victor Mocanu după condamnarea dictată de magistraţii ICCJ în iulie 2016 a ajuns pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în primăvara acestui an, potrivit news.ro

Fostul senator Victor Mocanu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, a fost condamnat, în luna iulie 2016, de către judecătorii Instanţei Supreme la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul Maternitatea, sentinţa putând fi atacată cu apel.

Victor Mocanu a fost condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată şi în formă continuată, în dosarul ”Maternitatea”. Victor Mocanu a condus Consiliul Judeţean Buzău timp de două mandate, între anii 2004 şi 2012. În timpul celui de-al doilea mandat, Consiliul Judeţean Buzău a construit o nouă maternitate evaluată initial la patru milioane de euro, ale cărei lucrări au ajuns în final să coste peste 15 milioane de lei.

Clădirea, finalizată partial în anul 2012, a fost inaugurată formal pe data de 1 iunie 2012, cu câteva zile înainte de scrutinul pentru alegerea autorităţilor locale, scrutin la care Victor Mocanu a candidat independent pentru un nou mandat de preşedinte al CJ Buzău.

Maternitatea a fost inaugurată cu o ceremonie fastuoasă urmată de o zi a porţilor deschise în care buzoienii au avut acces la primele două etaje ale unităţii spitaliceşti, mobilate şi utilate cu aparatură închiriată de la firme Medical Finance Projects pe sume importante de bani.

Noua maternitate din Buzău, construită în urma unei investiţii finale de aproximativ 18 milioane de euro, a devenit funcţională în luna mai a anului 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *