Dosarul penal în care Călin Georgescu era cercetat pentru propagandă legionară a fost închis de procurori

Sursa foto: Călin Georgescu

Procurorii au închis dosarul în care Călin Georgescu, câștigătorul primului tur la alegerile prezidențiale de anul acesta, era acuzat de promovarea persoanelor vinovate de infracțiuni de genocid și de crime de război, potrivit surselor „Adevărul”.

În 2022, procurorii au deschis un dosar în care Georgescu a fost vizat după ce a declarat că Zelea Codreanu, şi Ion Antonescu, ultimul considerat responsabil de Holocaustul din România, despre care spunea că „au făcut fapte bune şi altele mai puţin bune”.

Potrivit surselor noastre, dosarul a fost închis la scurt timp, pe 2 iunie 2022.

Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi„, este articolul de lege (OUG 31 din 13 martie 2002) care stă la baza dosarului deschis de Parchetul General.

Întrebat de Antena 3 dacă nu se teme de o izolare în politica externă sau internă, Călin Georgescu răspunde că trebuie păstrat un echilibru în istorie, care au fost fapte bune și fapte pe care „nu le poate comenta”.

„Toţi au făcut şi fapte bune şi altele mai puţin bune, dar, în general, un lider autentic este cel care spune adevărul şi dacă nu spui adevărul nu ai cum să fii lider (…) mai trebuie menţionat că istoria a fost mistificată.  

Cred că este bine să păstrăm un echilibru. Istoria este a noastră, au fost şi fapte bune au fost şi fapte pe care nu le pot comenta, dar istoricii trebuie să dovedească acest lucru şi este treaba lor, nu e treaba noastră. Din punctul meu de vedere, faţă de martiri nu pot să am păreri, dar pot să spun că sunt parte din istoria noastră şi rămân în istoria noastră naţională”, a afirmat Călin Georgescu.

Întrebat cum se raportează la Holocaust, de care este considerat vinovat mareşalul Ion Antonescu, Călin Georgescu a declarat: „Trebuie să ai respect oriunde suferinţă este pe această planetă, însă în faţa suferinţei poporului român eu îngenunchez”.

Deoarece a fost lăsat să candideze, Călin Georgescu a obținut primul loc la alegerile prezidențiale de anul acesta, cu un procent de 22,94% din voturi, arată roaep. În turul doi, acesta se va confrunta cu candidata USR, Elena Lasconi, care a obținut 19,18% din voturile românilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: