Skip to content
Politică

Dosarul privatizărilor strategice a fost amânat

Dosarul privatizărilor strategice a fost amânat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei pentru data de 11 septembrie, dată la care se va începe audierea inculpaţilor.

La termenul de luni, completul de cinci judecători a decis introducerea în cauză ca părţi vătămate a Ministerului Economiei şi a Ministerului Telecomunicaţiilor şi conexarea acestui dosar cu cel în care este judecat Stamen Stancev, potrivit agerpres. 

La finalul acestei şedinţei de judecată, fostul ministru al economiei Codruţ Şereş a refuzat să comenteze decizia magistraţilor de a introduce cele două ministere în cauză.

„Eu nu consider absolut nimic. Este decizia instanţei şi aşa cum v-am spus de fiecare dată, respectăm deciziile instanţei. Totuşi, sunt curios să vedem cum se va constitui cineva parte civilă pentru că a primit 100 de milioane de euro mai mult la privatizarea Electrica Muntenia Sud. Va fi un caz nou”, a declarat Şereş.

Codruț Sereș, fostul ministru al Economiei, a fost condamnat de ÎCCJ, în decembrie 2013, la șase ani de închisoare cu executare în dosarul privatizărilor strategice, iar fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Zsolt Nagy, la cinci ani de detenţie.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *