Skip to content
Politică

Dosarul retrocedărilor: Două persoane arestate

Doua persoane, Dan Costin Bengescu si Iosif Kadas, au fost arestate preventiv in dosarul retrocedarilor ilegale. Fata de Sorin Ion Iacob si Janica Poenaru s-a luat masura arestului la domiciliu, a declarat avocata Alice Draghici la Digi 24.

Toate cele patru persoane au fost audiate joi pana seara tarziu. Toti avocatii inculpatiilor au depus contestatie.

Judecatorii Ordog Lorand Andras si Gabriel Uta de la Tribunalul Covasna vor fi prezentati vineri instantei.

Dan Costin Bengescu este urmarit penal pentru trafic de influenta, dare de mita si constituire a unui grup infractional organizat, iar Iosif Kadas pentu constituire a unui grup infractional organizat si trei infractiuni de cumparare de influenta.

Cei doi judecatori din Covasna sunt acuzati de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, dupa ce au facut parte dintr-un complet al Tribunalului Covasna care a dispus admiterea unui recurs in materia fondului funciar si reconstituirea dreptului de proprietate pentru peste 43.000 de hectare de teren forestier si de teren agricol, situate pe raza judetului Bacau, in favoarea unei persoane si in defavoarea Romsilva, potrivit anchetatorilor.

Procurorii DNA cerusera instantei supreme arestarea preventiva a sase persoane vizate in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri si terenuri agricole.

DNA a anuntat, miercuri seara, ca in dosarul retrocedarilor sunt urmariti penal si deputatii Viorel Hrebenciuc si Ioan Adam, senatorul Ilie Sarbu si directorul general al Romsilva, Adam Craciunescu. Hrebenciuc, Adam si Craciunescu sunt inculpati, iar Sarbu are calitatea de suspect. La DNA Brasov au fost audiati, miercuri, si sotia lui Ioan Adam, judecatoarea Roxana Adam, precum si printul Paul si printesa Lia.

Prejudiciul in dosarul retrocedarilor depaseste 300 milioane euro, spun anchetatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *