Două asistente şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul incendiului izbucnit în noiembrie 2020 în Secţia de Terapie Intensivă pentru COVID-19 a unităţii medicale, în urma căruia nouă pacienţi au murit şi alte persoane, între care şi un medic care a încercat să îi salveze pe bolnavi, au fost rănite. Cele două asistente sunt acuzate că au lăsat să ardă timp de două ore, într-un salon unde concentraţia de oxigen depăşea limita admisă, o candelă pentru un pacient în agonie, iar la un moment dat una dintre ele a atins-o, astfel luându-i foc halatul şi izbunind incendiul. Spitalul nu a asigurat instruirea angajaţilor pentru lucrul în condiţiile impuse de asistenţa acordată pacienţilor cu COVID-19, care a dus la creşterea concentraţiei de oxigen în saloane, şi nici ventilarea adecvată a spaţiilor, se arată în rechizitoriu.
Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, au finalizat cercetările în dosarul incendiului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două inculpate – persoane fizice, pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi a unei persoane juridice – Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
”În data de 14 noiembrie 2020, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de asistente medicale în cadrul Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în salonul nr. 240, în care acordau îngrijiri bolnavilor pozitivi Covid-19, cărora li se administra oxigenoterapie, în intervalul orar aproximativ 16:40-18:40, inculpatele nu au luat măsurile necesare pentru îndepărtarea din salon sau stingerea lumânării tip candelă care ardea pe noptiera unui pacient aflat în agonie. Astfel, inculpatele au încălcat mai multe prevederi legale şi infralegale ce au ca scop asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, siguranţei la incendiu şi bunelor practici în exercitarea actului medical”, arată procurorii, într-un comunicat de presă transmis joi.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News