Skip to content
Constanța

Două drumuri judeţene, reabilitate cu aproape 29 de milioane de euro

Două drumuri judeţene din Constanţa vor fi reabilitate cu fonduri europene, valoarea investiţiei fiind de aproape 29 de milioane de euro. În cadrul acestui proiect vor fi realizate şi trotuare şi staţii de autobuz.

Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Marius Horia Ţuţuianu, au semnat, marţi, la sediul CJC, contractele de finanţare privind “Modernizare infrastructură de transport regională pe traseul DJ 226 Corbu – Săcele – Istria — Mihai Viteazu” şi  “Modernizare infrastructură de transport regională pe traseul DJ 226 A – Cetatea Histria – DN22/ Tariverde”, potrivit news.ro.

Astfel, proiectul legat de DJ226 prevede reabilitarea şi modernizarea drumului de la Corbu la Mihai Viteazu, pe o lungime de 40 de kilometri, realizarea de trotuare şi piste de biciclişti pe ambele părţi ale drumului, dar şi construirea sau modernizarea a 25 de staţii de autobuz. Durata de implementare a proiectului este de 44 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar valoarea acestuia de 23 de milioane de euro.

Cel de-al doilea proiect vizează modernizarea DJ 226A, pe o distanţă de 14 kilometri, din zona Cetăţii Histria, trecând prin localitatea Nuntaşi şi oprindu-se la intersecţia cu DN22 Tulcea – Constanţa, în zona localităţii Tariverde. De asemenea, şi în cadrul acestui proiect vor fi construite trotuare şi vor fi realizate sau modernizate patru staţii de autobuz. Proiectul va fi realizat în 33 de luni, iar valoarea sa este de 5.8 milioane de euro.

Cele două proiecte vor fi finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 ITI Delta Dunării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *