Skip to content
Opinii & Analize

Două logici

Se spune adesea și mai ales acum, în plină pandemie: politicienii să asculte de experți. Adică, nu numai să-i „audă”, desigur, ci și să facă ceea ce propun experții. (În Spania circulă printre medici zilele astea o petiție cu acest conținut.) Am fi de acord pe loc, poate, dacă s-ar lămuri mai întîi de care fel de experți trebuie să asculte. Căci, departe de a dispune noi de un singur rînd de experți, de o singură expertiză și o singură logică!

Funcționează în actuala perioadă – deopotrivă în lume și în România – cel puțin două logici (sau două expertize) majore, ambele excelente fiecare în felul lor, dar, vai! incompatibile luate împreună.

Cea dintîi este logica epidemiologică, conform căreia, spre a limita (nu a opri) într-o măsură suficientă răspîndirea coronavirusului, spre a nu covîrși secțiile de terapie intensivă din spitale cu bolnavi cu simptome grave și a limita numărul morților, este de dorit limitarea la maximum a interacțiunilor sociale. Această logică pleacă de la observația că, deși foarte mulți oameni respectă purtatul măștii, distanțarea și spălatul des al mîinilor, rămîn mereu destui care nu o fac din diferite motive. Iar aceștia – mai ales dacă au o anumită influență și autoritate asupra semenilor lor – contribuie esențial la răspîndirea bolii. Convingerea, persuasiunea bazată pe știință și experiență se dovedesc insuficiente pentru un comportament prudent și responsabil față de sine și semeni. Rămîne coerciția ca mijloc indispensabil. La limită, avem scenariul propus acum cîteva luni de doctorul Streinu-Cercel: dacă oamenii din întreaga lume ar fi ținuți cu forța în case timp de două luni, probabil că virusul ar dispărea sau ar fi redus la cîteva focare ușor de izolat ulterior.

Cea de-a doua este logica economico-socială-educațională (dar și cu implicații mai largi). Conform ei, cu cît oamenii sunt mai distanțați, cu atît economiile suferă mai mult prin diminuarea consumului, reducerea călătoriilor, diminuarea activităților care nu se pot desfășura online. Veniturile bugetare scad, șomajul crește amenințător, criza economică majoră e inevitabilă – ceea ce micșorează și resursele disponibile pentru sănătate. Educația și ea are mult de suferit, mai ales la nivelul școlarilor mici; în general, oamenii fiind ființe sociale, sunt afectați în rău cînd li se interzic contactele sociale directe pe o durată mai lungă. Pe scurt, această logică pretinde că încercarea de a opri virusul prin lockdown, așa cum s-a procedat pretutindeni în primăvară, chiar dacă aduce beneficii imediate, generează ulterior pagube economice, sociale, educaționale, psihologice, medicale chiar mai mari și mai prelungite în timp decît sunt beneficiile. (Un singur aspect: crește mult, după unele studii, rata sinuciderilor.)

E ușor de văzut că aceste două logici sunt opuse: cu cît se permit mai multe și mai ample contacte sociale, cu atît crește rata îmbolnăvirilor, ceea ce va pretinde ulterior, invers, frînarea contactelor respective, conform celeilalte logici. Cine însă va decide căreia dintre cele două și căror experți li se va da întîietatea într-un anumit moment precis? Căci nu se poate apăsa egal și pe frînă și pe accelerator. Natural, nu altor experți (situați „deasupra” primilor), căci nu există așa ceva. Răspunsul e simplu: decizia o va lua omul politic, care nu-i expert și care abia în asemenea momente își justifică pe deplin existența, altminteri adesea atît de antipatică. Vom exprima asta, spunînd că, deși omul politic trebuie „să-i asculte pe experți”, adică să ia notă de ambele tipuri de expertiză, el nu trebuie necondiționat „să asculte de experți”. E necesar ca omul politic să se ridice deasupra celor două forme de expertiză și să ia decizii de compromis, „bricolînd”, așa cum poate, ambele logici, favorizînd-o ba pe una, ba pe alta în detrimentul celeilalte și, oricum, neadmițînd ca experții să ia de facto deciziile. În plus, omul politic trebuie să mai răspundă și unei a treia logici – aceea a comunicării cu publicul, deoarece este necesar să convingă opinia publică majoritară că acest „bricolaj” ad hoc, bazat pe intuiție, pe un sistem de valori și pe „artă” mai mult decît pe știință obiectivă, ar fi unica politică solidă a momentului.

Pare paradoxal că, în confruntarea globală cu o infecție, pentru care remediile decisive (tratamente, vaccinuri) nu pot fi produse decît cu ajutorul celei mai avansate științe biomedicale, rolul omului politic rămîne atît de important. Redus la esență, acesta mi se pare a fi: „a-i asculta pe experți” și apoi a decide, fără „a asculta de experți”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *