Două românce care locuiau în blocul din Valencia unde a izbucnit incendiul de proporţii sunt de negăsit

Sursă foto: X

Două românce care locuiau în blocul din Valencia unde joi seară a izbucnit un puternic incendiu sunt de negăsit, conform administratorului clădirii. iar reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe au afirmat că autorităţile locale nu au confirmat până în prezent existenţa unor cetăţeni români printre persoanele dispărute.

Administratorul blocului din Valencia, Adriana Banu, a declarat pentru Ştirile Pro TV, că două românce locuiau în imobilul respectiv.

„Am confirmat informaţia că în bloc erau două românce, în apartamentul numărul 95. Erau de aproape 2 ani, chiar deasupra apartamentului unde s-a generat incendiul. O tânără, o adolescentă, între 15 şi 18 ani, şi mama ei. Au confirmat 10 cadavre şi dacă se confirmă situaţia ar fi ele, dar deocamdată nu putem să stabilim că e o certitudine atâta timp cât trebuie să ţineţi cont că sunt nişte cadavre care au fost total calcinate şi atunci, ca să le identifice, o să mai întârzie. Portarul nu ne-a zis, în principiu, nu că erau în casă, ci că stau în apartamentul ăla, dar nu ştim dacă erau în casă. Cert nu ştim lucrul ăsta”, a afirmat Adriana Banu.

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat duminică seară că nu sunt cetăţeni români printre persoanele dispărute în incendiul din Valencia.
“Reprezentanţii oficiului consular au întreprins în regim de urgenţă demersuri pe lângă autorităţile spaniole competente în vederea verificării informaţiilor cu privire la dispariţia a doi cetăţeni români. MAE precizează că, până la acest moment, autorităţile locale nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre persoanele dispărute”, conform instituţiei.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: