Skip to content
Externe

Douăzeci şi şapte de migranţi s-au înecat în apropiere de Calais. Ce spun Macron și Johnson

news.ro

Douăzeci şi şapte de migranţi s-au înecat, miercuri seară, în apropiere de Calais. Preşedintele francez Emmanuel Macron şi prim-ministrul britanic Boris Johnson au promis să facă tot posibilul ca responsabilii să plătească, relatează BBC.

Migranţii se îndreptau spre Marea Britanie şi s-au înecat după ce barca în care se aflau s-a scufundat, au anunţat autorităţile franceze. Publicaţia La Voix Du Nord a scris că barca a fost lovită de un vas mai mare.

Ministerul francez de Interne a transmis că cinci femei şi un copil se află între cei decedaţi. Doar doi oameni au fost salvaţi.

Prim-ministrul Johnson s-a declarat „şocat, revoltat şi profund întristat” de cele întâmplate.

Johnson şi Macron au stabilit, într-o convorbire telefonică, „să facă tot posibilul pentru a opri bandele responsabile”.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a spus că este cea mai gravă pierdere de vieţi în Canalul Mânecii de când a început să colecteze date, în 2014.

Crucea Roşie britanică a descris tragedia ca „sfâşietoare cu adevărat” şi a cerut guvernului britanic să înlesnească, nu să îngreuneze, solicitarea de azil în Regat.

Mike Adamson, şeful organizaţiei, a transmis într-un comunicat: „Nimeni nu îşi pune viaţa în pericol decât dacă e absolut disperat şi simte că nu are altă variantă”.

El a sugerat că guvernul ar putea implementa „planuri ambiţioase pentru noi rute sigure şi un angajament de a reloca 10.000 de oameni pe an”.

Anterior, ministrul britanic de interne, Priti Patel, a declarat că solicitările de azil vor fi analizate pe baza modului în care oamenii ajung în Regat, penalizându-i pe cei care intră ilegal. El a susţinut că acesta ar fi cel mai bun mod de a opri traficaţii de persoane. Planul a fost criticat de laburişti ca lipsit de compasiune, informează news.ro.

 

În cazul tragediei de miercuri, patru oameni suspectaţi că au legătură cu traficuld e persoane au fost arestaţi de poliţia franceză.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *