Skip to content
Politică

Se strânge lațul în jurul lui Dragnea? ”Informatorul” din DNA a liderului PSD, condamnat la închisoare. Care ar fi legătura dintre cei doi

Unul din foștii ofițeri de poliție judiciară din cadrul DNA a fost, zilele trecute, la 6 ani și 8 luni cu executare, după ce a fost găsit vinovat de furnizarea de informații nedestinate publicității. Un alt dosar tot, cu o speță asemănătoare, este pe rolul instanței, urmând să aibă termen pe 12 noiembrie.

Dan Emil Manolachi, fost ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA, în prezent ofiţer la IPJ Constanţa cu grad de comisar şef, a fost găsit vinovat de judecători pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi favorizarea făptuitorului. Tribunalul a decis, în prima fază a procesului, condamnarea la 6 ani și 8 luni cu executare, potrivit evz.ro.

Decizia a fost dată pe 21 octombrie 2014 de judecătorii Tribunalului București și este cu apel în zece zile de la comunicare.

Dan -Emil Manolachi: 6 ani și 8 luni cu executare

Sorin Florea, fost şef al Gărzii Financiare (foto): 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare

Ciprian-Mihail Fronea, fost comisar şef al Gărzii Financiare Constanţa: 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare

Eduard-Cristian Tomescu, fost comisar în cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul General: 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare

Dan-Emil Manolachi este trimis în judecată în două dosare penale, privind scurgeri de infomații din DNA.

În primul dosar, în care s-a dat sentința, Manolachi fost acuzat că a dat infomații despre faptul că unul dintre comisarii Gărzii Financiare, George Cristescu, este monitorizat de DNA, aceasta fiind o informație care nu este destinată publicității, potrivit evz.ro.

Potențiala legătura Dragnea- Manolachi

Într-un alt dosar, același personaj este acuzat de scurgerea de informații nedestinate publicității către Valentin Raducu Preda, fost secretar de stat în ministerul Transporturilor, urmând, conform jurnaliștilor de la evz.ro, să ajungă apoi la Liviu Dragnea.

În acest al doilea dosar, Manolachi a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru că l-a prevenit pe fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Valentin Preda, cercetat pentru trafic de influenţă, privind organizarea unui flagrant de către direcţie.

Comisarul-şef a fotografiat o notă secretă emisă de Serviciul Român de Informații (SRI), care conţinea date despre vicepremierul României Liviu Dragnea (PSD) şi despre societatea Tel Drum.

Această situație în care se află Manolachi îl poate pune într-o situație delicată chiar pe vicepremierul Liviu Dragnea, cel care ar putea fi chemat în acest proces ca martor, având în vedere că se vehiculează faptul că el ar fi fost beneficiarul final al acestor informații nedestinate publicității pentru care Dan Emil Manolachi este acum judecat.

În baza atribuţiilor de serviciu şi a ordonanţei de delegare a procurorului, comisarul şef Manolachi a intrat în posesia informaţiilor existente în dosarul respectiv, date care nu erau destinate publicităţii. Aceste informaţii reprezentau: conţinutul denunţului care a stat la baza înregistrării dosarului, solicitarea şi dispunerea autorizaţiilor de interceptare de către instanţa de judecată, rezultatul activităţilor infracţionale monitorizate urmare a autorizării de către instanţă, aspecte de ordin tactic privind ancheta şi realizarea momentelor operative, informează evz.ro.

Citește și: EXCLUSIV Strategie sau probleme economice? Firma apropiată vicepremierului Liviu Dragnea își pierde din profit

Istoricul acestui dosar

Într-o dezvăluire făcută tot de cei de la evz.ro, pe 18 februarie 2013, secretarul de stat, Valentin Preda s-a întâlnit cu Dan Manolachi la staţia de metrou Politehnica şi a preluat camera foto, unde erau imaginile cu nota secretă emisă de SRI privind firma Tel Drum.

Imediat, la ora 18.48, el i-a transmis lui Dragnea un SMS prin care îi solicita să se întâlnească, motivând că vrea să-i prezinte„ultimele documente din Strategia Dunării”. Vicepremierul l-a contactat telefonic pe Preda, abia la ora 20.32, şi i-a spus că nu se mai pot întâlni în seara respectivă, deoarece tocmai plecase de la Parlament şi urma să meargă la o altă întâlnire.

„Vali, n-avem cum să ne mai întâlnim, că acum am scăpat de la Parlament și merg la altă întâlnire”. „Hai la Minister” Cei doi au stabilit să seîntâlnească a doua zi, la ora 10.00 „Dă-mi un telefon pe la opt jumătate și poate dai pe la Minister, pe la mine, înainte să mergi la Parlament”, i-a propus Dragnea. 

Camera cu fotografiile a rămas în permanenţă la Preda. A doua zi, pe 19 februarie 2012, la ora 09.25, Preda şi-a parcat autoturismul în fața clădirii în care funcționează Ministerul Dezvoltării Regionale. El a fost oprit de procurori. Asupra sa a fost găsită o sacoşă cu aparatul foto.

Mai trebuie amintit faptul că în noiembrie 2012, Dan Manolachi a fost delegat de procuror să facă verificări care vizau împrejurările în care au fost acordate de Primăria Alexandria contractele de achiziţie publică şi care a fost rolul societăţii Tel Drum SA.

Următorul termen din acest proces al lui Dan Manolachi este pe 12 noiembrie 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *