Skip to content
Politică

Dragnea anunţă condiţii mai avantajoase la prima casă şi îngheţarea impozitelor pe proprietate până în 2040

Liderul PSD, Liviu Dragnea, afirmă că programul „Prima Casă” va avea condiţii mai avantajoase astfel încât creditul să fie rambursat în rate fixe. El a precizat că este avută în vedere și înghețarea impozitelor pe proprietate până în anul 2040.

Vreau să spun, dincolo de mărirea punctului de pensie, am discutat despre programul Prima Casă. Vrem să facilităm acest lucru pentru că vrem să crească programul, pe de o parte pentru ca tinerii să aibă acces la o locuință și pe de altă parte să sprijinim domeniul construcțiilor. Discutăm serios despre rate fixe și condiții mai ușoare la creditele pentru Prima Casă. Vrem să venim cu niște măsuri foarte serioase care să creeze facilități semnificative și să dinamizăm domeniul respectiv. Procedurile sunt, doar o să ieșim cu astea. Prezentăm elemente. Creditul să fie luat în condiții mai avantajoase, să fie rambursat în condiții mai avantajoase. Dar în același timp dezvoltăm și sectorul de locuințe”, a afirmat Liviu Dragnea, conform hotnews.ro.

Liderul PSD a adăugat că au fost discuții cu Guvernul pentru ca eliminarea impozitelor la subvențiile agricole.

Am mai discutat despre înghețarea impozitelor pe proprietate până în 2040. Să nu mai crească. Asta dacă nu vine USR și desființează proprietatea. De asemenea foarte mulți oameni se chinuie pentru dezmembrări, moșteniri. Vrem neapărat să face lucrul acesta. Pentru subvențiile în agricultură, am vorbit serios cu Guvernul și lucrăm în această vară, pentru că vreau să eliminăm impozitele pe subvențiile agricole. Subvențiile la noi sunt mai mici ca în Franța. Vrem să le dăm un impuls”, a conchis Dragnea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *