Skip to content
Politică

Dragnea, dezvăluiri din culisele negocierilor cu UNPR: Nu putem intra la o licitație cu PNL

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost prezent, vineri, în emisiunea „100 de minute”, de la Antena 3, unde a oferit detalii din culisele negocierilor cu UNPR. Dragnea a precizat că partidul pe care îl conduce rămâne deschis la o alianță, dar a subliniat că „nu putem intra la o licitație cu PNL”.

Liderul social-democraților a declarat că a fost deranjat de discuția „strict despre locurile din Parlament”, pe care a avut cu UNPR.

„Noi nu stam. Noi nu stam degeaba. Dupa alegerile locale, la noi nu s-a desfacut sampania. Toti colegii si-au suflecat manecile, s-au apucat de treaba. Nu ai o victorie atunci cand ai castigat alegerile. Victorie ai atunci cand finalizeze proiectele.

Noi ramenem deschisi (n.r. la alianta cu UNPR). Suntem surprinsi de gestul domnului Steriu de a merge imediat la PNL. Cand a aparut informatia in presa eu am fost convins ca nu e adevarat. Cand vor sa discute cu noi, suntem deschisi.

Dupa 5 iunie, dupa ce se fac toate majoritatile, ne asezam linistiti si discutam ce facem pentru tara.

Ce nu mi-a placut in aceasta abordare – nu putem intra la o licitatie cu PNL, cate locuri ofera fiecare. As vrea sa facem un altfel de politica. Nu vrem sa conducem singuri, nu vrem sa guvernam singuri, nu vrem sa luam toata putere. De aceea am fost deranjat de aceasta discutie strict despre locurile din Parlament.

Nu au fost negocieri. Sincer, il intrebam ca a aparut informatia in presa, ca s-a intalnit cu PNL. A zis da, dar ca a declinat oferta.

A zis ca de acolo vine oferta cu nu stiu cate locuri, daca din partea noastra vine altceva. N-a cerut, dar a intrebat daca din partea noastra poate sa vina o oferta de genul asta. I-am spus ca nu poate sa vina. Asta vine in final. Daca discutam de fuziune, asta inseamna ca membrii UNPR devin membri PSD.

Nu am facut asa ceva nici in primavara si atunci a fost discutia daca noi oferim locuri la alegerile din toamna. Nu e vorba de aroganta, e vorba de o alta abordare politica”, a spus Dragnea.

Liderul social-democrat a precizat că a apărut o informație potrivit căreia UNPR ar mai fi solicitat o întâlnire cu PSD, care ar putea avea loc săptămâna viitoare.

„Se pare ca a aparut o informatie ca ar vrea sa ne vedem din nou saptămâna viitoare. Daca se adevereste, probabil ca ne vedem saptămâna viitoare. Nu cu Oprea, el a anuntat ca nu se mai implica”, a afirmat social-democratul.

Mai mult, Dragnea a dezvăluit că sunt în continuare multe solicitări din partea parlamentarilor UNPR pentru a trece la PSD.

„În continuare sunt foarte multe solicitari ale parlamentarilor UNPR sa vina spre PSD. Pur si simplu nu au inteles aceasta apropiere de PNL, de dreapta”, a mai spus președintele PSD.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *