Skip to content
Politică

Dragnea, dispus să-i RETRAGĂ sprijinul politic lui Constantin, la solicitarea lui Tăriceanu EXCLUSIV

rfi.ro

Aşa cum PSnews.ro a anunţat în exclusivitate, în urmă cu mai bine de o săptămână, Călin Popescu-Tăriceanu a impus (duminică, în cadrul unei Delegaţii Permanente organizate discreţionar) convocarea congresului ALDE, pe 21 aprilie, pentru a prelua rapid şefia grupării.

Potrivit surselor PSnews.ro, în ultimele zile, Tăriceanu a sondat (personal, dar şi prin intermediul unor „mesageri” ex-guvernamentali) disponibilitatea şefului PSD, Liviu Dragnea, de a-i retrage sprijinul politic vicepremierului Daniel Constantin, dacă, într-un viitor foarte apropiat, liderul Senatului ar ridica o astfel de solicitare „cu adresă”, în forurile coaliţiei de guvernare.

Descotorosirea de vicepremier, miza binomului Dragnea-Tăriceanu

Dragnea l-a încredinţat pe Tăriceanu de întreaga sa susţinere, în contextul în care nu va fi identificată o altă soluţionare viabilă, dar l-a îndemnat să facă tot posibilul – prin declaraţii belicoase oficiale, dublate de cele ale apropiaţilor politici, dar şi prin reglări de conturi în interiorul ALDE – pentru a-l determina pe Constantin să acţioneze la nervi şi să-şi dea de unul singur demisia. Tăriceanu a insistat pentru retragerea sprijinului politic, susţinând că rebeliunea lui Constantin trebuie sufocată din faşă, pentru a nu tulbura apele coaliţiei de guvernare, printr-un scandal la care s-ar putea ralia, curând, şi ex-premierul pesedist Victor Ponta. Sursele citate susţin că Dragnea nu a negat deloc posibilitatea acestui scenariu (care, de altfel, e speculat intens în PSD).

Constantin nu demisionează şi se laudă cu Ponta

De partea cealaltă a baricadei, Daniel Constantin a anunţat, duminică seară (la Realitatea TV), că exclude să-şi dea demisia din ALDE şi să plece (laolaltă cu susţinătorii săi: 10 parlamentari, numeroşi consilieri locali, lideri şi activişti din teritoriu). Totodată, Constantin le-a arătat pisica lui Dragnea şi Tăriceanu, dezvăluind că se consultă „zilnic” cu Victor Ponta, în compania căruia obişnuieşte să dezbată actualitatea politică, fostul premier fiind unul dintre sfătuitorii săi predilecţi. Facem precizarea că, la fel ca Ponta în PSD, Constantin refuză să demisioneze din ALDE, punând accentul, pentru moment, pe disensiunile interne, pentru că asumarea statutului de „victimă” prinde bine la imagine.

CITIȚI ȘI: Ponta este CHEIA curentului anti-Tăriceanu? EXCLUSIV SURSE

Avertisment pentru Dragnea

Daniel Constantin a acuzat oficial imixtiuni din partea unui alt partid, fără a-l numi direct, spunând că lideri din exterior fac presiuni pentru impunerea lui Tăriceanu la butoanele ALDE. PSnews.ro a dezvăluit, încă de săptămâna trecută, maniera subterană în care Liviu Dragnea a intervenit, ţinându-i partea lui Tăriceanu, în războiul intestin din ALDE. De altfel, Dragnea îşi continuă senin imixtiunile, în condiţiile în care şeful PSD l-a taxat pe Constantin, duminică, spunând că nu înţelege de ce e „supărat şi nervos”, atât timp cât Tăriceanu l-ar fi „consultat” întotdeauna cu privire la deciziile statuate la vârful ALDE.

CITIȚI ȘI: Tăriceanu declanşează RĂZBOIUL FULGER împotriva lui Constantin. CULISELE luptelor pentru şefia ALDE EXCLUSIV

Înscăunarea lui Tăriceanu, la tribunal

Actualmente, Constantin şi apropiaţii săi contestă în instanţă decizia de duminică a Delegaţiei Permanente de convocare a congresului pe 21 aprilie. Aşadar, lupta ajunge şi la tribunal, ceea ce înseamnă că vicepremierul se pregăteşte să blocheze, invocând prevederile Statutului ALDE, înscăunarea lui Tăriceanu, şi încearcă, „la baionetă”, fortificarea reţelelor din teritoriu, în special cele care provin din fostul PC. Facem precizarea că nu mai puţin de 33 de filiale ALDE îşi desfăşoară activitatea în sedii moştenite de la fostul PC. Constantin îşi menţine poziţiile exprimate de-a lungul ultimelor săptămâni şi solicită „alegeri de jos în jus”, plecând din filiale spre centru, cu scopul convocării congresului în toamnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *