PSnews

Recent

Dragnea, joc cu miză mare în scandalul ce zguduie DNA. Scenariile căderii lui Iohannis EXCLUSIV

libertatea.ro

Redacția PSnews.ro vă prezintă în cele ce urmează, cartea pe care liderul PSD, Liviu Dragnea, o joacă în scandalul Kovesi- Cosma- Ghiță.

Astfel, deși în ultima perioadă, liderul PSD, Liviu Dragnea, ne-a obișnuit cu intervenții și pronunțări pe diverse subiecte, odată cu izbucnirea unui imens scandal în jurul parchetului Codruței Kovesi, șeful social-democraților a adoptat o atitudine surpinzătoare: a intrat în silenzio stampa.

Iată și de ce: Daddy este cel care, profitând de interesul personal al actorilor din joc, vede că poate juca ceva mai mult decât simpla dărâmare a șefei DNA.

Adevărata mișcare de forță vine abia acum

Dacă mulți analiști s-au grăbit să spună că numirea premierului în persoana fostului europarlamentar Viorica Dăncilă a fost șahul pe care Dragnea i l-a dat președintelui Klaus Iohannis, adevărata mișcare de forță vine abia acum, pentru că liderul social-democraților știe că acest scandal îi va da toată argumentația ministrului Justiției, Tudorel Toader, să propună demiterea lui Kovesi, propunere care trebuie, însă, validată de președinte, exact așa cum este stipulat în art. 54 din Legea nr.303/2004:

Art. 54 – (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
(2) Dispoziţiile art. 48 alin. (10) – (12) se aplică în mod corespunzător.
(3) Preşedintele României poate refuza motivat numirea în funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1), aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului.
(4) Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător.

Astfel, așa cum se poate observa în textul de lege de mai sus, fie că respinge sau acceptă propunerea de revocarea a procurorilor din funcțiile de conducere, președintele Klaus Ioahnnis trebuie ”să aducă la cunoştinţa publicului motivele”.

În acest context, numirea unui nou șef al DNA este, de fapt, în mâinile PSD, Psnews.ro anticipând 2 scenarii:

1.Primul scenariu este marcat de faptul că actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader, vine cu propunerea de demitere a Codruței Kovesi, iar președintele Klaus Iohannis o va accepta, moment în care se va elibera terenul pentru numirea de către PSD a unui nou șef al Direcției Naționale Anticorupție, fidel social-demcoraților.

Și atunci întrebarea care se naște automat este: cine va ocupa fotoliul rămas vacant la DNA? În acest context, amintim că, surse apropiate PSD au vehiculat numele procuroarei Oana Schmidt-Hăineală, care în momentul de față este noua șefă a corpului de control din Ministerul Justitiei.

În aceste condiții, în care președintele Iohannis va accepta propunerea de revocare și nu va reacționa la solicitările coaliției de guvernare, tăcerea va marca atât finalul său de carieră politică, cât și predarea necondiționată în fața coaliției PSD- ALDE.

2. Klaus Iohannis refuză schimbarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, pretextul mult așteptat pentru declanșarea procedurilor de suspendare a președintelui României, iar cel mai probabil, coaliția de guvernare va invoca drept motiv al suspendării acestuia conflictul constituțional dintre puterile statului.

Acesta este momentul în care actualul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre oamenii apropiați ai PSD-ului, va juca cel mai probabil rolul de marionetă a lui Liviu Dragnea în această fază a războiului, și va deveni președintele interimar al României, care, potrivit art.98 din Constituției, are dreptul de a lua orice decizie, în afara celor prevăzute la articolele 88-90:

Art.88:

”Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii”.

Art.89:

”(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.

(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă”.

Art. 90:

”Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”.

Drept urmare, ”la propunerea ministrului justiţiei care se poate sesiza din oficiu”, președintele interimar are dreptul de „revocare a procurorilor din funcţiile de conducere”, deci a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

Ei bine, acesta este momentul-cheie în care actualul președinte al României, Klaus Iohannis, va fi cel care va trebui să iasă din amorțeala în care căzuse și să înceapă o bătălie pe viață și pe moarte, nu doar pentru apărarea DNA, cât și pentru propria supraviețuire politică. Mai precis: acesta poate fi momentul în care întreaga dreaptă ar putea să se coaguleze în jurul lui Iohannis pentru stoparea avalanșei PSD-iste.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi