Dragnea, luat în vizor de un lider PNL: „E dare de mită”

Vicepremierul Liviu Dragnea este avertizat că ceea ce face se numește „dare de mită”, afirmă vicepreședintele PNL Ludovic Orban, referindu-se la eventualele sume de bani pe care aleșii locali îi pot primi pentru a trece la alt partid. 

 

„Astăzi am citit o ştire foarte frumoasă în care am aflat că domnului Dragnea i s-a făcut dosar pentru ordonanţa 55 privind traseismul aleşilor locali. Îl avertizez pe domnul Dragnea că orice leu pe care îl alocă către un primar care a trecut la PSD sau la unul dintre partidele de guvernământ poate fi interpretat ca dare de mită şi se poate constitui ca o probă în dosarul referitor la migraţia aleşilor locali. De asemenea, orice primar care pleacă din partidul pe listele căruia a fost ales şi care primeşte aceşti bani poate fi suspectat pentru luare de mită. Aici lucrurile sunt extrem de serioase şi în momentul de faţă sper că, în sfârşit, cineva va veghea ca taxele şi impozitele cetăţenilor să nu mai fie direcţionate după mofturile unui ministru sau ale unui partid politic”, a spus Orban la Şcoala de vară a tineretului ACL, care se desfăşoară în aceste zile la Eforie Nord. 


Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală in rem, cu privire la faptă, în dosarul constituit ca urmare a plângerii PNL faţă de emiterea ordonanţei privind migraţia aleşilor locali. 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: