Skip to content
Politică

Dragnea ne-a lăudat la o conferinţă de diplomaţie. Ce avantaje are România

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, ne-a lăudat la o conferinţă de diplomaţie. Află ce avantaje are România, în opinia liderului PSD.

Potrivit unui comunicat trimis, miercuri, PSnews.ro, Dragnea a participat astăzi la a V-a conferinţă internaţională a Lauder-Reut despre diplomaţie şi relaţii internaţionale.

În cadrul evenimentului, Liviu Dragnea a ţinut să le mulţumească tinerilor, viitori lideri de mâine, pentru responsabilitatea pe care aceştia doresc să şi-o asume. Preşedintele Partidului Social Democrat a declarat, de asemenea, că „înainte ca misiunea unei generații să se încheie, este nevoie ca următoarea generație să fie gata să-i preia proiectele” punctând în acest sens numeroasele provocări, dar şi oportunităţile deschise de viitor.

În acest sens, Liviu Dragnea a punctat situaţia economică foarte bună a României care este printre puţinele state europene cu o rată de creştere de peste 2%. Preşedintele PSD a continuat prin descrierea situaţiei geopolitice a României, nominalizând principalele riscuri de securitate regionale, dar şi gravitatea globală a ameninţării teroriste. Liviu Dragnea şi-a exprimat însă optimismul legat de faptul că „România poate să contribuie creativ și eficient la răcirea unor tensiuni regionale și la creșterea apetitului economic pentru statele din Estul Europei” mai ales datorită relaţiei speciale avute cu Statele Unite ale Americii şi cu Israel.

Dragnea a încheiat, felicitând corpul de profesori al şcolii Lauder-Reut pentru că au făcut părtaşi tinerii prezenţi în sală la o experienţă bogată.

Redăm mai jos discursul PSD-istului:

„Domnule președinte,

Domnilor senatori și deputați,

Excelențele voastre domnilor ambasadori,

Doamnelor și domnilor,

Dragi elevi,

Este o mare bucurie pentru mine să văd tânăra generație privind cu seriozitate spre viitor. Lumea în care trăim se schimbă rapid, mai rapid decât îmbătrânește generația mea.

Viitorul are nevoie de întăriri, de rezerve proaspete, de minți noi, de imaginație, de o nouă privire asupra evenimentelor și mentalităților.

Vorbim aici despre juniorii de elită, despre liderii de mâine, despre tinerii care pot și vor să-și asume mai multă responsabilitate decât îi este dată unui om obișnuit.

Înainte ca misiunea unei generații să se încheie, e nevoie ca următoarea generație să fie gata să-i preia proiectele.

Voi, elevii școlii Lauder, faceți parte, prin nivelul și rigoarea educației pe care o primiți, din grupul celor eligibili. Pregătirea voastră include, alături de materiile aplicate și de instrumentele științifice, cunoașterea unei realități globale, care așează țara noastră, continentul nostru și lumea în ansamblul ei pe o hartă inteligibilă.

Este important să puteți distinge cât mai devreme culorile acestei hărți. Față de lumea de azi, lumea de mâine va fi mai intens colorată.

Prezentul este deja aglomerat de provocări, iar viitorul e bine să ajungă pe mâinile unor lideri pregătiți.

Într-o zi – și nu e departe ziua aceea -, unii dintre voi veți fi chemați, prin vocație sau prin destin, să preluați ștafeta. Aveți ce prelua!

România e o țară înconjurată de oportunități, dar și de riscuri. E o țară mare și frumoasă, bogată în resurse naturale, sociale și spirituale.

Face parte din Uniunea Europeană și este stat membru NATO. Este înscrisă pe o traiectorie democratică fermă și ascendentă. Economic, România are creștere, fiind, în ultimii patru ani, una din puținele țari europene cu rată de creștere de peste 2%.

Sunt multe probleme interne pe care România trebuie să le depășească, dar angajamentul ei pe calea democrației și a efortului de creștere este ireversibil.

Contextul global însă, este plin de riscuri. Riscuri economice, riscuri militare, riscuri legate de securitatea populației.

Ne place sau nu, suntem înconjurați de aceste riscuri și e important să le cunoaștem cu precizie pentru a le putea răspunde adecvat.

Poziția geo-strategică a României aduce, odată cu mari oportunități economice, și riscuri de securitate.

La est, avem conflictul înghețat din Ucraina, criza politică din Republica Moldova, expansionismul latent al Rusiei în direcția Odesa, instabilitatea militară și emoțională a Kremlinului și flota ex-sovietică din Marea Neagră.

La vest, avem o Ungarie escaladată de naționalism, autoritarism și antieuropenism, care înalță garduri în interiorul Europei.

La nord, o Polonie pe care liderii UE o acuză de viraje antidemocratice și trei țări baltice înfricoșate de o posibilă invazie rusească.

La sud, în Grecia și în Turcia, valuri de refugiați își caută drumul spre statele europene bogate, stârnite de războiul și drama umanitară din Siria și Irak.

În fine, în inima Europei s-au adunat milioane de migranți care pun în dificultate stabilitatea societății occidentale.

Peste toate aceste provocări vin amenințările teroriste care vizează lumea europeană mai acut ca niciodată. Și, desigur, să nu uităm briza de neliniște ce adie dinspre încetinirea economiei chineze.

România este cuplată la toate aceste riscuri complexe și interdependente. Clasa politică este chemată să le preîntâmpine. Iar dacă riscurile devin amenințări, România în ansamblul ei trebuie să le înfrunte. Nimeni nu știe ce termen de garanție au aceste riscuri. Nimeni nu știe când pot dispărea sau când pot deveni conflicte.

Inteligența unei generații de lideri este definită de capacitatea acestor lideri de a transforma riscurile și amenințările în oportunități.

România este, practic, înconjurată. Se află în miezul geografic al acestor provocări. Dar trebuie să vedem asta ca pe un avantaj. Suntem în ochiul furtunii, dar în ochiul furtunii e liniște. Acolo poate fi ghicit principiul de rotație al vântului, acolo poți rămîne în picioare și cu hainele uscate. Prin poziția sa, România poate juca un rol excepțional.

Având în spate parteneriatul euro-atlantic, relația specială cu Statele Unite ale Americii (și cu Israelul), România poate să contribuie creativ și eficient la răcirea unor tensiuni regionale și la creșterea apetitului economic pentru statele din Estul Europei.

Criza migranților nu trebuie să găsească România nici izolată și nici egoistă, ci deschisă la rezolvarea problemelor.

România poate trage beneficii diplomatice și comerciale implicându-se în dialogul cu lumea arabă, cu care, în trecut, a menținut relații economice profitabile.

La fel, apropierea geografică de Rusia și de statele ex-sovietice trebuie să fie convertită în creșterea schimburilor comerciale, și nu în răcirea dialogului.

Nu e o lecție de diplomație aici – nici nu mi-aș permite s-o dau cu atâți distinși experți în sală – este un comentariu despre realism. Iar teama față de acest realism politic trebuie să înceteze.

Poate că generația mea n-a reușit să înfrîngă această teamă, dar îmi doresc din suflet ca generațiile viitoare să scape de ea. Schimbul de generații trebuie să însemne progres.

Unii dintre cei aflați acum în sală, elevi ai școlii Lauder, veți fi, poate, mâine, în poziția de a decide destinul acestei țări. Vă previn că trebuie să ne depășiți cu mult în cunoștințe pe noi, cei de azi. Aveți mijloacele, aveți condițiile și aveți ocazia să vă pregătiți din timp. Faceți-o! România de mâine nu mai poate lucra cu amatori.

Felicit școala Lauder pentru standardele ridicate la care își pregătește absolvenții și mulțumesc tuturor celor prezenți la acest eveniment.

I-ați făcut pe acești tineri parteneri la o experiență bogată, la un exercițiu de maturizare de care aveam nevoie toți.

Vă mulțumesc!”

1 comentariu la “Dragnea ne-a lăudat la o conferinţă de diplomaţie. Ce avantaje are România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *