Skip to content
Politică

Dragnea neagă orice acuzație: Nu am făcut absolut nimic, nici eu, nici PSD, împotriva magistraților

Liviu Dragnea a susținut, luni, că nici el și nici PSD nu au luat nicio măsură împotriva magistraților, fiind întrebat despre protestul de susținere al actorilor pentru judecători și procurori. Președintele PSD a mai spus că el nu știe metode prin care Justiția să fie subordonată politic:

”Și eu îi sprijin pe magistrați și îi sprijin cu toate puterile mele pe magistrații… pe magistrații… din România. Nu văd de ce nu i-aș sprijini. Nu am făcut absolut nimic, nici eu, nici PSD, împotriva magistraților. Ba, dimpotrivă, cu tot ce am putut am sprijinit creșterea de salarii pentru magistrați, am sprijinit investiții în infrastructură, am sprijinit drepturile de pensie și, de asemenea, am pus umărul toți, cât am putut, pentru a face o legislație care să sporească independența magistraților și care să-i protejeze pe judecători de toate abuzurile care au ieșit la iveală și care probabil vor mai ieși la iveală”, a susținut Liviu Dragnea, luni, într-o conferință de presă.

Faptul că au fost mii de dosare deschise din oficiu împotriva unor judecători pe deciziile luate, adică pe sentințele date, mie mi se pare un lucru de o gravitate foarte mare. Trebuie să limpezim și să definim în ce constă sprijinul pe care îl dă unul sau altul pentru magistrați, în această țară. Eu voi face tot ce ține de mine pentru ca judecătorii să ajungă la un nivel de decizie care să nu mai fie afectată de niciun fel de serviciu secret în baza unor protocoale de niciun mijloc de șantaj sau de amenințare. Asta am făcut și asta vom face în continuare”, a adăugat liderul PSD.

Referitor la faptul că magistrații spun că PSD vrea să subordoneze Justiția, el a răspuns că „afirmații se pot face multe”.

Am văzut foarte multe afirmații de genul ăsta, numai că nu au acoperire. Care justiție să fie subordonată? Și prin ce mijloace? În condițiile în care noi am transferat cât am putut, prin lege, să meargă decizii la CSM, care nu este politic? Și unde sunt doar judecători și procurori”, a mai spus Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *