Skip to content
Politică

Dragnea, nostalgii PSD-iste: Excluderea lui Geoană, o greșeală!

www.aktual24.ro

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, duminică seara, că excluderea din PSD a lui Mircea Geoană a fost o greşeală care ar trebui reparată, arătând că ar fi benefică o colaborare cu partidul condus de acesta.

„Şi faptul că Mircea Geoană a fost exclus din PSD eu cred că a fost o greşeală care ar trebui reparată. Nu neapărat să vină înapoi Mircea Geoană, dar o colaborare serioasă cu partidul pe care îl conduce nu poate să fie decât benefică. Totuşi, Mircea Geoană a făcut ceva pentru partid, aşa cum a făcut el. Cred că toate forţele care au gândit, care au simţit pentru acest partid, pentru stânga din România ar trebui să se unească, să facă ceva la alegeri„, a spus Dragnea, potrivit Agerpres.ro

Mai mult, acesta a declarat că, în perioada următoare, va discuta cu Geoană despre o eventuală colaborare cu PSRO.

„Cred că o întâlnire cu Mircea Geoană este bună. Am vorbit şi cu Tăriceanu şi un grup politic în jurul PSD s-ar putea să fie o soluţie bună. Majoritatea o va asigura PSD-ALDE”, a afirmat Dragnea.

1 comentariu la “Dragnea, nostalgii PSD-iste: Excluderea lui Geoană, o greșeală!

  1. Da` …problema e ca PSD nu are nevoie si de o parere de-a lu` Vantu – nu ? Si…daca totusi are, de sa nu mearga Dragnea direct la….nou` domiciliu al acestuia ? Haaaa..???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *