PSnews

Ultima Oră

Dragnea, PROTEJAT de procurori? Fenechiu nu exclude o MOȚIUNE de cenzură EXCLUSIV

danielfenechiu.ro

A fost Liviu Dragnea – președintele Partidului Social Democrat – protejat de către procurori până nu demult? Avocatul și senatorul PNL Daniel Fenechiu nu exclude o moțiune de cenzură a liberalilor împotriva guvernului PSD-ALDE.

Parlamentarul a acordat vineri o declarație pentru PSnews.ro, în care a vorbit despre perchezițiile pe care procurorii PICCJ le-ar fi făcut în dimineața aceleiași zile inclusiv la ferma de porci din comuna teleormăneană Salcia, deținută de către Ștefan Valentin Dragnea, fiul președintelui Camerei Deputaților.

DETALII AICI: Zi de foc: zeci de percheziții în 8 județe, inclusiv la ferma de porci a lui Dragnea SURSE

În prima parte a declarației, juristul s-a pronunțat vehement împotriva oricăror abuzuri la care Liviu Dragnea ar putea fi supus de către procurori.

Eu cred că instituțiile statului de drept (cu trimitere exactă la Parchet) trebuie să cerceteze fapte, și nu oameni. Din punctul ăsta de vedere, bănuiesc (și așa îmi place să cred) că aceste percheziții au legătură cu niște indicii pe care procurorii le au acolo în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni și că scopul perchezițiilor – așa cum este el prevăzut în legislația în vigoare – este acela de a strânge probe și informații care să confirme sau să infirme ipoteza de la care procurorii au plecat. Până aici, lucrurile sunt în regulă.

Dacă, însă, aș constata că scopul Parchetului este să îl lovească pe Dragnea, aș fi din capul locului împotriva oricărei acțiuni de acest gen, pentru că, indiferent că te cheamă Dragnea, Popescu, Ionescu sau Georgescu, eu cred că tu nu trebuie să devii ținta acțiunii Parchetului, care – așa cum am spus – trebuie să cerceteze fapte, nu oameni. Deci eu refuz să cred în momentul de față că Parchetul îl cercetează pe Dragnea; îmi place să cred (și sper ca așa să fie) că Parchetul cercetează fapte, iar dacă faptele respective au fost săvârșite de Liviu Dragnea, n-am nicio problemă ca el să fie tras la răspundere. Deci, din punctul ăsta de vedere, eu văd o foarte mare diferență între cercetarea unor fapte și «Hai să căutăm un om, să vedem dacă-i găsim ceva!»” a explicat Fenechiu pentru PSnews.ro.

Pe de altă parte, Daniel Fenechiu a atras atenția că ar fi „un lucru foarte grav” dacă până acum procurorii (fie ei de la PICCJ, de la DNA ori de la alt parchet) au știut până acum despre eventuale infracțiuni comise de către Liviu Dragnea sau anturajul lui și nu au mișcat un deget. Discuția legată de posibila mușamalizare a venit în contextul în care DNA a anunțat deja pe 7 iulie că are în lucru dosarul Tel Drum in rem (cu privire la fapte) încă de pe 19 februarie 2016.

„Ar fi un lucru foarte grav. Dacă au existat elemente care să justifice dosarul Tel Drum, eu cred că cei care au n-au făcut-o, mai curând sau mai târziu, va trebui să răspundă într-un fel sau altul. Eu cred că suntem egali în fața legii și indiferent că te numești Teldrum sau SC Stufăria Deltă SRL, în momentul în care ai încălcat legea, trebuie să răspunzi – indiferent că proprietari sunt Dragnea, prietenii lui Dragnea, Popescu sau Georgescu. Deci, dacă Parchetul sau DNA nu s-a mișcat, va veni un moment când lucrurile astea vor deveni publice (fiindcă trece timpul, oamenii se mai pensionează, mai vorbesc, dispare presiunea) și se va afla despre ce este vorba”, a comentat senatorul PNL pentru PSnews.ro.

Celălalt subiect discutat cu Daniel Fenechiu s-a referit la controversatele măsuri fiscale propuse de către guvernul Mihai Tudose (multe dintre ele abandonate, din cauza revoltei exprimate de către mediul de afaceri), cea mai recentă dintre ele fiind așa-numitul „TVA defalcat” („split VAT”). La rândul lui, PNL-istul a vorbit despre „disperarea” și „diletantismul” fiscal-bugetar al executivului PSD-ALDE.

„Eu cred că, în momentul de față, guvernul Tudose are o serioasă problemă de buget, în sensul că, după toate acțiunile – unele dintre ele destul de populiste – de reduceri sau eliminări ale taxelor, de majorări ale salariilor fără să fie avută în vedere și o redimensionare a sistemului bugetar, bugetul este secătuit (încasările au scăzut, din motive ce țin cu siguranță de modul în care ANAF-ul își face treaba și de încrederea pe care o au oamenii de afaceri și contribuabilii, în general, în politicile publice) și atunci oamenii încearcă să căpătuiască cumva bugetul. Eu cred că propunerile actualului guvern sunt de un amatorism, de un diletantism fantastic și, mai presus de toate, este vorba de disperarea că nu-și pot asigura cheltuielile pe care deja le-au antamat. Este un carusel de împrejurări care pun presiune pe buget.

E foarte bine că la unele dintre măsuri s-a renunțat. Asta cu TVA-ul diferențiat este o prostie, pentru că finalitatea unei asemenea măsuri constă în afectarea gravă a contribuabililor de bună-credință, care sunt lipsiți de capital, pentru că sunt suspectați de faptul că ar putea să nu plătească. Deci imaginează-ți un contribuabil de bună-credință care plătește TVA la 3 luni: va trebui să aibă banii blocați în conturi, în loc să-i folosească. Or, în contextul în care 80-90% dintre firmele și oamenii de afaceri din România sunt corecți și plătesc, eu cred că este nedrept să vii cu o asemenea măsură, care le reduce capacitatea investițională și de finanțare a afacerilor, din cauză că există 10-20% care fac evaziune și din cauză că ANAF-ul nu găsește mijloacele legale, eficiente, de a colecta taxele și impozitele”, a detaliat Fenechiu.

În încheiere, l-am întrebat pe senatorul liberal dacă bâlbâielile fiscal-bugetare ale Guvernului sunt de natură să genereze o moțiune de cenzură din partea PNL. La rândul lui, senatorul a dat șanse mari unui astfel de demers, precizând că un răspuns sigur al Partidului Național Liberal va veni după reuniunea din perioada 31 august – 3 septembrie.

„Cu siguranță, pot să genereze și o moțiune de cenzură. Activitatea actualului guvern și prioritățile PNL vor fi analizate la ședința comună a Biroului Executiv, a grupurilor parlamentare și a europarlamentarilor PNL, care va avea loc în perioada 31 august – 3 septembrie la Neptun. Acolo, tot ceea ce înseamnă parlamentar, europarlamentar, lider PNL, toți vor dezbate atât situația actuală, cât și un set de propuneri venite de la departamentele partidului, vor lua măsurile care se impun și cu siguranță președintele Ludovic Orban va anunța ce va face PNL-ul, la sfârșitul acelei ședințe care are loc în debutul sesiunii parlamentare”, a conchis Daniel Fenechiu.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi