Skip to content
Politică

Dragnea pune tunurile pe șovăiala PNL: „O lipsă de viziune şi credibilitate”

Președintele Partidului Social Democrat Liviu Dragnea consideră că schimbările frecvente de candidați pe care le face PNL-ul denotă „o lipsă de viziune şi de credibilitate”.

Cred că marea diferenţă dintre noi şi PNL este că noi vrem să prezentăm Bucureştiului un proiect de viitor, un proiect de dezvoltare sustenabil şi serios, asumat cu responsabilitate şi ceea ce am înţeles de cealaltă parte este că au un singur obiectiv – să nu fie PSD-ul. Şi faptul că se tot schimbă candidaţii, asta arată o lipsă de viziune şi lipsă de credibilitate. (…) În rest, sunt problemele lor interne, vor decide până la urmă dacă vor menţine actualul candidat, dacă îl retrag, dacă pun pe altcineva, dacă se aşază în spatele altcuiva, este pur şi simplu decizia lor”, a comentat Dragnea, la Palatul Parlamentului, potrivit agerpres.ro.

Liderul PSD a făcut această precizare întrebat cum comentează posibilitatea ca PNL să opteze pentru un alt candidat la Primăria Capitalei, în locul lui Marian Munteanu.

Întrebat dacă l-ar vedea candidat al PNL la Primăria Capitalei pe Vasile Blaga, Dragnea a răspuns negativ.

Nu cred că Vasile Blaga se va implica în cursa asta, dar eu mă uit cu foarte mare atenţie, cu foarte mare încredere şi cu foarte multă speranţă la candidatura Gabrielei Firea”, a spus Dragnea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *