Skip to content
Politică

Dragnea sacrifică alegerile din 2019 pentru Ordonanța împotriva justiției

Inquam Photos / Octav Ganea

Baronul de Teleormanul a pus stăpânire pe partid și dirijează pe toată lumea. Deși i-a luat ceva timp, ministrul Tudorel a învățat să răspundă la comenzile partidului și pregătește o Ordonanță care îi va salva pe corupți de condamnări sau dosare penale.  

Încă din 2016, Dragnea a încercat și a reușit să tragă de partea lui Curtea Constituțională a României pentru a-și ascunde intențiile. În lupta Dragnea vs. Iohannis, cu CCR la mijloc, instituția și-a pierdut credibilitatea și nu mai poate garanta pentru PSD. De altfel, deciziile judecătorilor constituționali sunt mereu puse la îndoială și reflectă doleanțele pesediștilor.

Tocmai de aceea are de suferit și propaganda pesedistă, care nu mai găsește argumente pentru a justifica atacurile împotriva justiției. Pe măsură ce Guvernul, PSD și propagandiștii de casă nu reușesc să-și ascundă faptele și se confruntă cu o societate civilă vigilentă, rezultatul acestor acțiuni se observă imediat în sondaje, unde partidul scade de la o zi la alta. Ministrul Tudorel vorbește despre „repararea abuzurilor”, un concept absurd pentru că se referă de fiecare dată la infractori.  

Electoratul pesedist este sensibil la discuțiile despre justiție. Deși la prima vedere poate părea că vor sprijini partidul, ei vor detesta pe oricine apără infractorii. Aici apare prima anomalie în mintea pesediștilor – au mărit salariile românilor, au oferit o grămadă de recompense propriului electorat și totuși PSD scade în sondaje, cu pași mici, dar siguri. Nu există o scădere spectaculoasă, ci treptată. Pe măsură ce Tudorel și Dragnea insistă cu atacurile împotriva justiției, PSD mai pierde câteva puncte. Însă cu siguranță Dragnea a calculat impactul unui OUG pe justiție pentru viitoarele alegeri, dar rezultatul final va depinde și de partidele aflate în opoziție, în funcție de cât vor reuși să mobilizeze electoratul.

În aceste condiții tensionate, PSD este amenințat cu un nou protest, chiar în perioada în care trebuie să aibă grijă de președinția Consiliului Uniunii Europene, până în luna iunie. Oricât de mult vor spera românii că un OUG pe justiție va fi sancționat de UE, acest lucru nu se va întâmpla, deoarece PSD are la dosar deciziile CCR. UE nu poate fi mai presus de Curtea Constituțională. Doar electoratul va putea sancționa gesturile disperate ale lui Tudorel de a-l salva pe Dragnea.

Ministrul Justiției va veni cu un OUG, așa cum a anunțat în săptămâna trecută, pentru a revizui hotărârile date pe baza probelor strânse cu protocoale SRI-Parchet și cele date de completurile de 5 constituite nelegal. Dacă în vară nu avea nicio justificare, acum are chiar două foarte solide pentru că deciziile CCR sunt obligatorii. Poziția nu este deloc una confortabilă, nici pentru ministru, nici pentru coaliția PSD-ALDE.

Chiar dacă ar fi motive de bucurie pentru opoziție și să spună că PSD deja a pierdut alegerile, socotelile nu sunt atât de simple. Aritmetica sondajelor ne arată că atunci când PSD pierde, ALDE crește. Pe lângă calitatea de a fi partid balama, ALDE va deveni și partid „tampon”, pentru a absoarbe toate voturile pe care le-ar pierde PSD în urma unui OUG pe justiție, în timp ce Dragnea se va strădui să oprească scurgerea de voturi și mobilizarea electoratului de către opoziție.  

OUG împotriva luptei anti-corupție sau Ordonanța corupților va veni pentru a-i deschide liderului suprem din PSD calea spre alegerile prezidențiale, mizând pe faptul că până atunci va opri scăderea partidului în sondaje și OUG-ul va fi dat uitării sau va mai fi relevant doar pentru aliații lui Iohannis. Cu o Ordonață care să-i scape pe infractori de condamnări și de dosare penal, PSD o să se trezească la 20% la europarlamentare și îi va fi imposibil să mai revină în luptă pentru prezidențiale. Astfel, Dragnea va sacrifica viitorul partidului pentru următorii 5 ani doar ca să-și atingă el și gașca lui toate obiectivele. De data aceasta au 2 decizii CCR favorabile.

Marea problemă pentru PSD, în următoarele săptămâni, va fi aceea dacă cu acest OUG va mai reuși Guvernul Dăncilă să se mențină la conducerea României. Își va asuma Viorica Dăncilă o astfel de lovitură, când UE este atentă la situația din România și când țara noastră trebuie să se comporte exemplar? Protestele vor apărea imediat, nu există îndoieli în acest sens. Un OUG împotriva justiției nu va fi sancționat de Uniune, așa cum am spus mai sus, dar ne va anula orice șansă la Schengen în viitorul apropiat și șansele de a participa la viitorul Europei.  

Această disperare a lui Dragnea și a tuturor politicienilor condamnați, care pun presiune pe Guvern să dea Ordonanța împotriva luptei anti-corupție, nu va fi un dezastru doar pentru România, ci și pentru PSD. O lovitură în urma căreia nu rămâne nimeni în picioare, ci toate taberele se distrug reciproc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *