Skip to content
Politică

Dragnea și-a dat pe față intențiile: ce vrea să treacă prin Parlament în această vară

radioiasi.ro

Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, și-a dat pe față intențiile. Vedeți mai jos ce vrea politicianul să treacă prin Parlament în această vară.

Prezent duminică seară în studioul România TV, Dragnea a declarat că nu se va întâmpla nimic cu legile justiţiei în această vacanţă parlamentară. În schimb, șeful PSD vrea să treacă Legea pensiilor prin Parlament.

„Conducerea Camerei și colegii din Guvern lucrăm la câteva acte importante: legea pensiilor, avem proiecte de mari investiții, așteptăm motivarea CCR privind Fondul Suveran de investiții. Trebuie să citim cu atenție motivarea. Se fac discuții acum privind o posibilă OUG privind legea offshore. Vrem să punem în lege că nu se scchimbă acea cotă. Nu e vorba de înțelegere cu companiile. Poate o să avem discuții. Mă interesează ce s-a convenit să fie pus în formule, în lege.

Luni, premierul Dăncilă va avea o conferință de presă și va prezenta un bilanț al celor 6 luni de guvernare și va prezenta cele mai importante măsuri adoptate, urmând ca în perioada următoare, sper, ca miniștrii să prezinte aceste lucruri. Vă spun foarte sincer că nu am avut nicio discuție despre remaniere. Nu știu dacă va exista. Va fi o discuție despre evaluare a actului de guvernare în sine”, a detaliat Dragnea.

În continuare, președintele Camerei Deputaților a vorbit despre principiile care vor sta la baza Legii pensiilor.

„Despre noua lege a pensiilor, câteva principii: eu îndemn Guvernul ca începând cu luna august să declanșeze întâlniri, dezbateri.  Ce face noua lege a pensiilor: îndreaptă inechitățile istorice. Oameni cu stagii egale, condiții similare, au pensii diferite. Asta e o inechitate care va fi îndreptată. Este o lege a justiției sociale. Nicio pensie nu scapă. Toate pensiile vor crește. Recompensează mai bine munca. Această nouă lege va mări ritmul de creștere. Introducem 100% principiul contributivității. Cei care lucrează la companii care nu le plătesc asigurările sociale pot avea probleme. Fiecare angajat va avea o informare anuală cu numărul de puncte acumulat.

Care e noua formulă de calcul: pensia va fi numărul de puncte înmulțit cu valoarea punctului de referință. Valoarea punctului de referință e raportul dintre punctul de pensie din 2020 înmulțit cu 5%. Am estimat așa încât să fie acoperitor. Deci este 75 de lei.  Aceste lucruri vor intra în vigare în 2021. Este nevoie de recalcularea tuturor pensiilor. 

Să vă prezint câteva evoluții: 2016 – punctul de pensie 871,1, în 2017- 1000 de lei, în 2018 l-am dus la 1100 de lei. 2019 – 1265 de lei, creștere 45,2%, 2020 – 1775, mai mult decât dublu decât 2016. Asta aducem în plus în acest mandat.  Pensia minimă va fi de 775 de lei din 2020.  Noi la legea asta am lucrat foarte mult, era gata mai demult, dar am zis să facem simulări.  O pensie brută de 1500 de lei în 2016, net lua 1.399 de lei, în 2020 va avea  3.049 de lei brut și net 2944, va fi o creștere de 110% faţă de 2016. În 2021, cu formula din noua lege, brut va fi 4507 lei, 4256 lei net”, a explicat Liviu Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *