Skip to content
Politică

Dragnea, tăios de la tribună. Nouă aluzie la suspendarea lui Iohannis

bzi.ro

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susținut miercuri o declarație tăioasă de la tribuna Camerei Deputaților, for parlamentar pe care, de asemenea, îl conduce.

În discursul rostit la învestirea cabinetului Sorin Grindeanu, Dragnea a dat de înțeles că acest consens politic dintre PSD și Iohannis privind formarea noului guvern a evitat suspendarea politicianului de la Cotroceni.

Azi, prin votul Parlamentului, încetează, de fapt, starea de suspendare a democrației în care România s-a aflat în perioada guvernării tehnocrate. După aproape un an, România va fi din nou condusă de un executiv legitim, care se sprijină pe un vot popular și pe o majoritate parlamentară solidă. Depinde numai de noi, de cei aflați în această sală, ca acest mandat să fie diferit față de cele de până acum. Depinde numai de noi, cei de aici, să încetăm să privim România ca pe un câmp de bătălie. Mai important decât obținerea victoriei în sine este modul în care vei gestiona această victorie. Din acest motiv, astăzi votăm în Parlament învestirea unui nou guvern și nu suspendarea unui președinte. Mai important decât obținerea puterii politice este modul în care hotărăști să folosești această putere. Niciodată – poate – în ultimii 15 ani, un guvern n-a avut pe umeri o povară atât de grea”, a afirmat Liviu Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *