Skip to content
Politică

Dragnea vrea anchetarea SRI pentru „eventualele fapte ilegale săvârşite”

Mediafax

Liderul PSD, Liviu Dragnea, susţine că a fost convins de faptul că protocoalele ilegale dintre SRI şi instituţiile de forţă au încetat să mai existe, dar presa a dezvăluit joi alte asemenea protocoale, iar SRI, „încolţit de evidenţa lor, le-a recunoscut”. Dragnea spune că acestea prezintă “aceleaşi portiţe” prin care ofiţerul se poate strecura ca să ia parte la cercetarea penală şi critică faptul că, întrebat dacă mai există asemenea protocoale, procurorul general Augustin Lazăr a negat. Liderul PSD susţine că ne confruntăm cu o situaţie de neconstituţionalitate şi solicită Comisiei SRI să înceapă urgent o anchetă, iar Inspecţia Judiciară să se autosesizeze în acest caz.

Ne confruntăm cu o situaţie gravă de neconstituţionalitate, de minciună publică. Instituţii şi şefi ale unor instituţii implicate în justiţie şi în siguranţa naţională au minţit prin omisiune, ca să acopere săvârşirea unei fapte neconstituţionale. Ca preşedinte al Camerei Deputaţilor cer Comisiei de Supraveghere a SRI să demareze de urgenţă o anchetă care să cerceteze eventualele fapte ilegale săvârşite de SRI şi să scoată la lumină toate amănuntele acestei poveşti”, a scris Dragnea, vineri, pe contul său de Facebook, relatează News.ro.

El mai susţine că şi Inspecţia Judiciară trebuie să se autosesizeze în legătură cu aceste protocoale şi să pornească o anchetă la Parchetul General, afirmând că este inacceptabil ca “o ţară întreagă să fie minţită în acest fel iresponsabil şi lipsit de ruşine”.

Am fost asiguraţi că protocoalele de cooperare ilegală între instituţiile din Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii au încetat să existe. Ele ar fi trebuit să nu mai existe fiindcă legea cere acest lucru, fiindcă CCR a găsit neconstituţional amestecul ofiţerilor din servicii în cercetarea penală. Şi SRI, şi Parchetul General au afirmat răspicat, prin şefii lor sau prin comunicate oficiale, că nu mai există protocoale”, a scris liderul PSD.

El susţine că protocolul publicat joi seară de Darius Vâlcov a determinat Servicul Român de Informaţii să le recunoască.

Aseară, însă, am văzut cu toţii că nu e aşa. Alte protocoale au fost semnate între SRI şi Parchetul General. Presa a dezvăluit documentele, iar SRI, încolţit de evidenţa lor, le-a recunoscut. Avem de-a face cu două documente, ambele datate decembrie 2016, la nouă luni după ce CCR stabilise neconstituţionalitatea lor. Ambele semnate de Eduard Hellvig şi Augustin Lazăr”, a mai spus acesta.

El spune că protocoalele prezintă “aceleaşi portiţe” prin care ofiţerul se poate strecura ca să ia parte la cercetarea penală.

Unul, care se cheamă „Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii” prevede, în mare, cam aceleaşi formule de colaborare între ofiţeri şi procurori în cadrul activităţii penale. Sunt aceleaşi portiţe şi formulări prin care ofiţerul se poate strecura ca să ia parte la cercetarea penală. Acest protocol îl abrogă pe cel semnat în 2009 de George Maior şi Codruţa Koveşi. Acest protocol a fost ţinut secret. Atunci când presa a întrebat, în repetate rânduri, dacă mai există protocoale, l-am putut auzi, de exemplu, pe şeful Parchetului General, Augustin Lazăr, negând cu fermitate. Cu această ocazie a mai apărut un protocol, al doilea, postat în grabă pe site-ul Ministerului Public. Autorii au avut grijă să scrie mare, pe fiecare pagină, „nesecret”. E un protocol semnat de domnii Hellvig şi Lazăr „pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor”. Are aceeaşi dată ca şi primul, adică 7 şi 8 decembrie 2016, cu patru zile înainte de alegerile parlamentare”, a mai scris liderul social-democraţilor.

Dragnea spune că cel de-al doilea protocol, prezentat de Vâlcov, se pretinde unul tehnic, dar este făcut fără ştirea publicului şi “pare fabricat În ultima clipă”.

Acest al doilea protocol, despre care, deşi „nesecret”, nu a ştiut nimeni nimic, pare un efort de ultimă oră al semnatarilor de a acoperi existenţa primului protocol. Postarea lui pe pagina Ministerului Public e foarte recentă, ca dovadă că, dacă-l căutaţi, îl găsiţi foarte greu. Google n-a avut timp destul să-l indexeze. Chiar dacă se pretinde un document tehnic, acest al doilea protocol a fost făcut fără ştirea publicului. Pare fabricat în ultima clipă, în momentul în care presa a început, cu zile în urmă, să-l verifice pe primul”, a mai afirmat Dragnea.

Un protocol încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) în 7 decembrie 2016 a fost publicat, joi seară, de consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, pe pagina sa de Facebook. Documentul secret, care prevede cooperarea între cele două instituţii ”pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin”, este semnat de către Augustin Lazăr şi Eduard Helvig. Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat că protocolul a fost denunţat, el neproducând efecte.

De asemenea, pe site-ul Ministerului Public a fost publicat un protocol nesecret încheiat la aceeaşi dată între Ministerul Public şi SRI, privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului National de Interceptare a Comunicaţiilor.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, spune că membrii Comisiei de control parlamentar al activităţii SRI au fost înştiinţaţi despre menţinerea în vigoare a protocolului neclasificat încheiat de SRI cu Ministerul Public şi despre denunţarea celui clasificat, după audierea directorului Serviciului, Eduard Hellvig. Marincea a spus că în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 6/2016, s-au stabilit condiţiile de acces la sistemele tehnice de interceptare, iar acest acces s-a realizat prin protocoale de cooperare încheiate între SRI, Ministerul Public şi MAI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *