Dragoș Tănăsoiu, fost șef al Corpului de control al prim-ministrului, numit director la direcția de control a ANRE

Sursă Foto: Facebook / Daniel Dragoș Tănăsoiu

Daniel Dragoş Tănăsoiu, care a fost în trecut şef al Corpului de control al prim-ministrului în Guvernul Ludovic Orban, a fost numit director în direcția de control a ANRE, arată ordinul de numire obținut de Economedia.

Numirea sa a fost făcută în data de 28 decembrie 2023, iar mandatul său a început efectiv la 1 ianuarie 2024.

Cine este Dragoș Tănăsoiu. Dragoș Tănăsoiu a lucrat într-o singură companie din mediul privat, în anii 1992-1994, respectiv SC Unirea SA, care era deținută de Dan Adamescu.  Ulterior, el a ocupat numai posturi în sectorul public, conform CV-ului.

Cel mai recent, Daniel Dragoş Tănăsoiu a ocupat funcţia de şef al Corpului de control al prim-ministrului în Guvernul Ludovic Orban, între ianuarie 2020 și februarie 2021. El a fost demis ulterior de Florin Cîțu, când a preluat funcția de premier. Atunci, Tănăsoiu a revenit pe postul de director al Direcției de Logistică și Achiziții din Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), pe care îl ocupase înainte de a veni la guvern. Anterior, Tănăsoiu a fost secretar general al ANRE.

Până să fie numit secretar general la ANRE în 2012, Daniel Dragoș Tănăsoiu a fost director adjunct al Direcției Inspecție și Control General din cadrul primăriei Capitalei. În ianuarie 2008 a fost numit cu caracter temporar de fostul premier de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, în funcția de secretar general al Ministerului Transporturilor, până la data încetării suspendării din funcţie a titularului. În perioada 2007-2009 el a fost Director la Directia Privatizare și Post-privatizare din Transporturi. În 2007 a ocupat și postul de director general adjunct la Tarom.

Soția sa a devenit în 2020 directorul Direcției de relații externe și protocol la Compania Națională de Aeroporturi București.

Ca formare, Tănăsoiu este inginer mecanic, după ce a urmat cursurile Universității Politehnică Bucureşti – Facultatea T.C.M. El a făcut ulterior și Facultatea de Drept la Universitatea privată Bioterra și studii postuniversitare cu specializarea: Guvernare Modernă și Dezvoltare Locală la Academia de Studii Economice.

El are Ordinul Național Steaua României, Grad Cavaler.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: