Skip to content
Societate

Drama agricultorilor din România care nu vor avea un leu la pensie. „Vor banii zilnic, nici nu vor s-audă de contract”

fermierinromania.ro

Mulţi s-au apucat de agricultură cu speranţa că pot face din asta o afacere, alţii – doar pentru că nu ştiau să facă altceva. Anii trec repede însă, iar vârsta de pensie îi va prinde pe micii fermieri şi pe zilierii din fermele lor fără vreo plasă de siguranţă. „E timpul să ne gândim serios şi la asta“, spun cei care vor să facă agricultură pe baze moderne.

Sunt doar câteva luni pe an, nu mai mult de trei-patru, în care agricultorii nu muncesc zi-lumină. Munca în agricultură nu ţine cont de weekend, de sărbători legale, de program „normal“ de lucru, deşi veniturile, o spun cei care se aventurează de zeci de ani în domeniu, nu sunt nici pe departe motivante. E vorba de fermele mici, de agricultorii cărora li se aruncă an de an „firimituri“ prin programe de tipul „Tomata“.

După atâţia ani, chiar şi cei care primesc astfel de ajutoare au puterea să recunoască faptul că nu-şi pot moderniza cu ele ferma, nu pot concura real cu fermierii din UE şi nici măcar nu-şi pot asigura un venit decent.

Cum să-şi plătească legal zilierii când nici pentru ei nu au contracte?! La nivel de fermă de familie nu depăşim 3%, nu am date exacte, e o estimare. Nimeni nu s-a angajat nici măcar pe el. (…) Mai avem 10-15 ani şi generaţia care în 1989 avea 18 ani, 20 de ani, 25 de ani va trebui să iasă la pensie. Să vedem cum va ieşi la pensie, ce pensie va avea sau ce ajutor din partea statului“, spune liderul Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, informează adevarul.ro.

În legumicultură, în micile ferme, sezonul deja a început. Mulţi fermieri şi-au pus problema încă din anii trecuţi că încet-încet nu vor mai avea cu cine să lucreze, aşa că au redus suprafeţele cultivate. Zilierii lor pleacă la muncă în străinătate, unde pot câştiga şi echivalentul a 600 lei/zi. După doi ani dificili, şi fermierii au luat decizia să plece cel puţin o dată pe an şi să-şi lase ferma în grija membrilor familiei, altfel ar fi nevoiţi să renunţe la agricultură.

Mulţi dintre cei care au avut un an mai rău (n. red. – zilierii) au luat decizia să se ducă acolo. Poate s-or întoarce, nu ştim sigur, se pare că se câştigă destul de bine la această dată. Au plecat şi fermierii în sine, cel puţin în zona de sud a judeţului – Scărişoara, Vădastra, Vădăstriţa, dar şi  din Strejeşti, Grădinari. (…) Se pare că şi Germania are  nevoie de forţă de muncă, pe lângă Anglia. Germania plăteşte destul de bine, se ajunge chiar la 3.000 euro, la partea de sortare, etichetare, ambalare, depozit de marfă. În Anglia e oricum criză mare de forţă de muncă. Pe an ce trece pleacă mai mulţi“, spune Păunel.

Oricât şi-ar dori, micii fermieri nu-şi pot plăti zilierii la acest nivel. Nici măcar nu pot previziona cum va fi anul. Ştiu doar că toate s-au scumpit şi că, cel mai probabil, în vârf de sezon, va creşte preţul şi pentru ziua de lucru.

N-avem predictibilitate. Costurile noastre au crescut cu 25 – 40%. Şi asta se-ntâmplă în tot ce înseamnă agrobusiness. Cine ne garantează că vom vinde la nişte preţuri să ne scoatem cheltuielile şi să ne capitalizăm? Ce au pus deoparte, fermierii au băgat în combustibil şi în alte cheltuieli“, mai spune liderul sindicatului producătorilor.

Problema forţei de muncă devine una stringentă. Producătorii erau deja conştienţi că de la an la an le va fi mai greu să reziste pe piaţă dacă nu se pot baza măcar pe un salariu în familie (familiile în care cel puţin un membru este salariat în alt domeniu pot susţine cu aceşti bani ferma, au constatat fermierii), însă acum presiunea a crescut şi mai mult.

„Şi noi am vrea să dăm 200 de lei, sau 300, sau 100 euro pe zi. Un fermier din România, vorbim de fermele mici, atât cât este el de capitalizat, nu poate să susţină un 100 euro pe ziua de muncă, plus că dacă dăm 100 euro la cel care a lucrat în afară, şi poate de la el vom avea şi randament şi calitate, noi nu avem doar dintr-ăia. Şi celălalt o să vrea tot 100 euro, când el nici măcar de 50 de lei nu munceşte. Dar n-avem ce face. O fermă mică din România n-ar putea să susţină nici 200 lei/zi, plus că la noi aşa este – mâncat, băut, pachetul de ţiogări. Şi ăştia sunt tot nişte bani. Am plătit între 100 şi 150, cam 120 media“, a mai explicat Păunel.

„NU SE-NTREABĂ: «CE FAC POIMÂINE?»“

Agricultorii recunosc că nu şi-au pus foarte des problema pensiei, nici în cazul lor, şi nici pentru cei care le muncesc în ferme de ani buni. Copiii lor, în schimb, deja fug de agricultură, pleacă peste hotare sau se angajează în industrie, în construcţii, nu mai văd un viitor în „afacerea“ părinţilor care doar înghite tot ce reuşesc să agonisească într-un an de muncă.

Pe de altă parte, zilierii par mulţumiţi cu ce primesc. Unii sunt şi beneficiari de ajutor social şi chiar nu vor să devină salariaţi, indiferent de domeniu. „Vor banii zilnic, nu vor s-audă de contract. N-au, aşa, o viziune – ce fac poimâine?“, spune Marian Ciucu, preşedintele singurei cooperative funcţionale din zona de sud a judeţului Olt, Cooperativa Agricolă „Romanaţiul“.

Şi aici se întâmplă la fel: micii fermieri se bazează mult pe membrii familiei, ţin cât pot de oamenii  cu care lucrează de ani buni, iar trei luni pe an lucrează în străinătate şi banii strânşi îi investesc în ferme.

Avem vreo patru sau cinci (n. red. – membri din cadrul cooperativei) plecaţi. Sunt plecaţi în Anglia, dar are cine să le facă răsadurile, din familie, pentru că la răsaduri e treabă mai puţină. Vin la începutul sau jumătatea lui martie. Cam 3 luni pe an lucrează. Se duc înainte de Sărbători, de obicei în decembrie, şi se întorc la începutul lui martie. E un efort destul de mare, nu petrec Sărbătorile cu familia, nu… Acolo au forme legale, dar cam atât, doar acolo. Dacă sunt, sunt foarte puţini cei care să-şi plătească asigurările (n. red. – în România).  Sincer, nu prea îşi pun problema pensiei. Având şi bani foarte puţini...“, a mai spus Marian Ciucu.

„AM RĂMAS ÎNCHISTAŢI ÎN NIŞTE PROGRAME VECHI. AVEM NEVOIE DE PROGRAME SĂNĂTOASE“

Reprezentanţii micilor fermieri spun că au mai pus, de-a lungul anilor, problema susţinerii forţei de muncă din agricultură prin programe, însă n-ar fi fost ascultaţi de către guvernanţi.

Când ai un zilier, trebuie să ai şi tu responsabilităţi, şi el. E păcat că România, după 30 de ani de zile, nu a fost pentru a consolida această fermă mică de familie. Noi simţim că parcă dinadins s-a întâmplat acest lucru, pentru a ne decapitaliza. E mai bine să vină o fermă mare şi să ne înghită. Toate fermele mari s-au băgat şi în horticultură, şi în pomicultură. Vorbim de hectare. (…) Ni se aruncă firimituri. Asta nu generează performanţă. Trebuia să fie o sumă substanţială, 10.000 – 20.000 euro, şi 3 ani nu mai ceri nimic, şi să-i foloseşti pentru a-ţi cumpăra o centrală, pentru a-ţi cumpăra folie şi aşa mai departe. Nu trebuie să vii cu o cantitate de legume. Sau să se acorde un voucher pentru forţa de muncă, de 1.000 – 2.000 euro pe sezon. Într-un an de zile i-ai dat 3.000 euro prin care poate să-i angajeze pe oameni şi să le plătească acele dări. Sunt alte soluţii. Am rămas închistaţi în nişte programe vechi, dar avem nevoie de programe mai sănătoase să fim mai aproape de fermieri şi de fermă“, a mai spus legumicultorul Ion Păunel.

Problema unor măsuri coerente de sprijin şi-o pun şi alţi fermieri, cu atât mai mult cu cât ei ajung să concureze cu fermierii din Vest care îşi plătesc bine lucrătorii, au ferme moderne şi reuşesc şi să pună pe piaţa europeană produse mai ieftine decât legumele româneşti. Şi-ar dori să-şi poată plăti lucrătorii legal şi să-i susţină şi pe perioada iernii, atunci când în sectorul legumicol în România nu mai e la fel de mult de lucru. Când însă nu ştiu nici cum vor trece cu bine iarna…

A plecat în Spania o fată care lucra la noi, la sere. A mers la un depozit unde paletează legume. Primeşte 12 euro pe oră şi lucrează 10 ore pe zi, 600 lei în bani româneşti. Şi acum lucrează la salată. Salata din Spania vine mai ieftină decât salata noastră. Şi atunci te miri cum, de unde. Producătorii lor trăiesc bine, au leasing-uri la utilaje, au o viaţă liniştită, oamenii foarte bine plătiţi, terenurile foarte scumpe, totul e foarte bine, preţul de comercializare e sub al nostru. Din ce ştim, Germania oferă sprijin pentru hectarul de legume până la 100.000 euro. Eu iau 145 euro şi mă duc la 170 euro pe hectar pentru că sunt tânăr fermier. Şi în Germania sunt 100.000 euro“, a descris o altă realitate, cea a fermierilor din alte ţări, şi fermierul Mihai Chesnoiu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *