Drumul Apusenilor rămâne închis până în 15 iulie 2025. Care este motivul

Sursa foto: X

Circulaţia rutieră pe Drumul Apusenilor, tronsonul Stâna de Vale – Coada Lacului (DJ 108J), rămâne închisă până la data de 15 iulie 2025, din cauza alunecărilor de teren,anunţă autorităţile judeţene.

Circulaţia rutieră pe Drumul Apusenilor, tronsonul Stâna de Vale – Coada Lacului (DJ 108J), rămâne închisă până la data de 15 iulie 2025, anunţă Consiliul Judeţean Bihor.

Iniţial, drumul a fost închis circulaţiei începând cu 30 noiembrie 2024, pe durata sezonului rece. Din cauza alunecărilor de teren şi a căderilor de stânci de pe versanţi, termenul de redeschidere a fost prelungit în aprilie până la 15 iunie. Cu toate acestea, din cauza persistenţei problemelor şi a complexităţii intervenţiilor necesare, autorităţile au decis extinderea restricţiei până la jumătatea lunii iulie.

Pe parcursul iernii, zona a fost afectată de numeroase cicluri de îngheţ-dezgheţ, ceea ce a accentuat instabilitatea versanţilor. Materialul pietros de pe marginea drumului a devenit extrem de instabil, existând risc major de căderi de bolovani de mari dimensiuni, care ar putea pune în pericol siguranţa participanţilor la trafic.

Lucrările de consolidare şi de îndepărtare a materialelor de pe carosabil sunt în desfăşurare, dar avansează cu dificultate din cauza condiţiilor terenului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: