Drumul construit peste magistrala de gaze din Sector 3 va fi închis. Anunțul Prefectului Capitalei

Foto: Facebook/Grupul de Inițiativă Civică Pallady

Strada Brățării din Sectorul 3 urmează să fie închisă pe tronsonul cu risc ridicat, după ce verificările au confirmat existența unui pericol major din cauza magistralei de gaze aflate sub asfalt.

Decizia urmează să fie formalizată în cadrul unei comisii care se reunește astăzi, însă prefectul Capitalei, Andrei Nistor, estimează că măsura va intra în vigoare cel mai probabil de mâine.

Potrivit lui Andrei Nistor, traficul intens și greutatea vehiculelor pun în pericol magistrala de gaze.

„Pe strada Brățării, din punctul meu de vedere, este un pericol foarte mare. Ieri, când am fost acolo, le-am arătat și celor de la Sectorul 3: trec foarte multe mașini grele, cu tonaj mare, trec autobuze pline cu oameni, traficul este foarte mare și oricând poate fi un pericol acolo”, a declarat prefectul.

Întrebat care ar putea fi cel mai grav scenariu, acesta a explicat: „Pe acolo trece o țeavă de gaze destul de mare. Dacă se fisurează de la toate vibrațiile care provin din drum, poate fi o eventuală explozie.”

Tronsonul care va fi închis este cuprins între străzile Făgetului și Gura Putnei – singura zonă în care conducta trece direct sub carosabil. Pe celelalte zece străzi afectate, riscul este mai redus, dar sunt necesare intervenții urgente.

„Acolo vor trebui făcute în regim de urgență niște reparații. Practic, trebuie spartă strada, puse tuburi de protecție și refăcută ulterior”, a precizat prefectul.

Cele 11 străzi construite peste magistrale de gaze sunt: Drumul Gura Solcii; Strada Gura Vlădesei; Strada Brățării; Strada Drumul Gura Făgetului; Strada Drumul Gura Calitei; Strada Drumul Gura Putnei; Strada Drumul Gura Sărăţii; Strada Drumul Gura Calmatui; Strada Drumul Gura Arieşului; Strada Drumul Gura Racului; Strada Drumul Balta Plopului.

Pentru tronsonul critic, soluția temporară va fi redirecționarea gazelor prin țevi noi, amplasate pe un teren viran alăturat. Aceasta presupune însă o problemă suplimentară: terenul este privat.

Prefectul a precizat că Primăria Sectorului 3 va suporta costurile inițiale ale lucrărilor, urmând ca ulterior să fie identificați și sancționați cei responsabili.

„Bineînțeles că din banii cetățenilor sectorului 3, din păcate. Evident că ulterior, după ce o punem în siguranță, o să facem toate demersurile ca cei responsabili să și plătească”, a declarat Nistor. El a adăugat că jumătate din strada Brățării se află pe teren privat, asfaltarea fiind realizată fără despăgubiri pentru proprietari.

„Din păcate, toate aceste drumuri au fost făcute fără cap, pur și simplu, fără autorizație de construire. Erau niște drumuri de pământ acolo, hai să le asfaltăm. Legal nu este sigur. Nu există autorizații de construire.”, a mai adăugat prefectul.

Acesta a subliniat că sesizarea parchetului este inevitabilă, dar nu imediată: „Momentan, focusul nostru este să ne asigurăm că zona este pusă în siguranță. După aceea vom analiza toate documentele și vom sesiza autoritățile competente.”

Responsabilitatea principală, spune prefectul, aparține administrației locale: „Primarul Sectorului 3 este conducătorul unității. Dumnealui trebuia să se ocupe de toate acestea. Ei știau că acele țevi trec pe acolo. Transgaz le-a pus de multe ori în vedere că ceea ce se întâmplă nu este în regulă.”

„Acum trebuie să prevenim un eventual dezastru. Nu o voi lăsa așa. Trebuie să prevenim un eventual dezastru”, a încheiat Andrei Nistor.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: