Skip to content
Prahova Știri locale

DSP Prahova a anunţat că furnizarea apei potabile la Câmpina, sistată după depistarea unei bacterii, a fost reluată în unele zone ale oraşului

Facebook/iasitvlife.ro

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova a anunţat, vineri după-amiază, că furnizarea apei potabile, sistată săptămâna trecută în municipiul Câmpina, după ce o bacterie a fost depistată în probele prelevate, poate fi reluată în unele zone ale oraşului. Interdicţia privind consumul apei de la robinet rămâne valabilă în cartierul Voila, care include şi Spitalul de Psihiatrie.

DSP Prahova anunţă, într-un comunicat postat, vineri după-amiază, pe site-ul instituţiei, că analizele arată că se încadrează în parametrii de potabilitate apa prelevată din rezervorul de apă de cinci mii de metri cubi din staţia Muscel, care asigură alimentarea unei părţi a municipiului Câmpina, iar zonele care se alimentează cu apă din această staţie pot reveni la consumul acesteia.

În schimb, pentru probele de apă prelevate dintr-un alt rezervor, cu o capacitate de două mii de metri cubi, analizele nu sunt încă gata, iar interdicţia privind consumul apei se menţine.

„Deoarece până la data emiterii prezentului comunicat analizele probelor de apă prelevate în punctul ieşire staţie Muscel – Spital Voila şi în zona de aprovizionare aferentă acesteia (Spital Voila, cartier Voila) nu au fost finalizate, până la finalizarea acestora şi încadrarea parametrilor analizaţi în parametrii de potabilitate şi pentru aceste probe, vă comunicăm menţinerea măsurilor preventive de protecţie a sănătăţii consumatorilor (interdicţia de consum de apă pentru băut, gătit, spălat pe dinţi, spălat, folosirea de surse alternative de apă potabilă sau, în lipsa acestora, consumul de apă fiartă cel puţin 10 minute şi răcită) pentru consumatorii apei furnizate din rezervorul de 2000 metri cubi din incita gospodăriei de apă Muscel prin punctul ieşire staţie Muscel – Spital Voila. Menţinerea interdicţiei se aplică şi consumatorilor din zona de aprovizionare aferentă acestui punct de ieşire staţie Muscel – Spital Voila (care primesc apa din rezervorul de 2000 metri cubi din incita gospodăriei de apă Muscel)”, se arată în comunicatul DSP Prahova.

Autorităţile au anunţat, sâmbăta trecută, că în apa furnizată în municipiul Câmpina a fost depistată, la analizele efectuate de DSP, bacteria Clostridium Perfringens, localnicii fiind sfătuiţi să nu folosească apa furnizată în sistem centralizat.

Primarul oraşului, Alin Moldoveanu, a publicat recent, pe Facebook, o serie de documente care arată că aceeaşi bacterie a fost depistată în probele de apă prelevate de la Câmpina şi în anii 2018, 2019 şi 2020, iar populaţia nu a fost înştiinţată pe nicio cale, de către nicio autoritate, cu privire la acest lucru. Informaţia a fost confirmată de către furnizorul de apă Hidro Prahova, firmă a Consiliului Judeţean Prahova, care a arătat că în cei trei ani au existat şase situaţii în care s-a constatat că apa era infestată, oficialii companiei au precizat că de fiecare dată au înştiinţat autorităţile locale şi au luat măsuri pentru remedierea situaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *