Dublu standard la austeritate: cu cât au crescut salariile pentru apropiații lui Bolojan, în 2025

Ilie Bolojan
Sursa foto: Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan este foarte dur când e vorba să taie salariile altora, dar nu se atinge de indemnizația sa de premier și nici de salariile persoanelor care lucrează la cabinetul său. În 2025, Bolojan a reușit chiar performanța să mărească salariile de la Guvern chiar dacă a tăiat sporurile, însă le cere altora să-și reducă veniturile. Austeritatea o suportă doar cei care nu sunt în echipa premierului, pentru că apropiații săi au fost răsplătiți foarte bine anul trecut.

Salarii mai mari pentru apropiații lui Bolojan

Personalul care lucrează pentru Ilie Bolojan, în Cancelaria prim-ministrului, a avut salarii mai mari în 2025 față de 2024, o arată chiar datele prezentate de Guvern.

Indemnizația premierului Bolojan este de 26.450 de lei brut și aceasta nu a fost niciodată pusă în discuție. Deși cere atâtea tăieri de salarii și pensii, premierul nu s-a gândit niciodată să dea un exemplu și să-și reducă indemnizația foarte mare. Dar surprinzător e că într-o perioadă în care anunță tăieri de salarii, oamenii apropiați de Bolojan au avut salarii mai mari.

La 31 martie 2024, secretarul general de la Cancelaria Prim-ministrului avea un salariu de bază de 16.317 lei brut, un spor pentru condiții vătămătoare de 1.500 de lei și ajungea la un total de 17.817 lei brut.

La 30 septembrie 2025, după ce Bolojan se instalase la Guvern și amenința pe toată lumea cu tăieri de salarii, același secretar general a avut salariul mărit. Salariul de bază al secretarului general din Cancelaria Prim-ministrului a crescut la 17.870 de lei brut, sporul a fost redus la 300 de lei, iar în total i-au rămas 18.170 de lei brut, mai mult decât în 2024.

Un director de rang II avea, în 2024, un salariu de bază de 14.410 lei brut, un spor de 1.500 de lei, și în total încasa 15.910 lei brut. În septembrie 2025, același director II a avut salariu de bază mărit la 15.784 lei brut, sporul i-a fost redus la 300 lei, dar în total a încasat 16.084 de lei, mai mult decât în 2024.

Exemplele continuă pentru mulți alți funcționari din cabinetul lui Bolojan. Premierul a anunțat reducerea sporurilor, dar în același timp a mărit salariile de bază. Astfel, oamenii care lucrează pentru el nu au avut salariile mai mici, ci le-au avut mai mari decât în 2024.

Un consilier principal din Cancelarie a avut cea mai mare creștere de salariu. În 2024, salariul de bază al acestuia era de 7.895 de lei brut, la care să adăuga un spor pentru condiții vătămătoare de 1.128 de lei și ajungea la un total de 9.023 de lei brut. În 2025, salariul de bază al consilierului principal a crescut la 9.080 de lei brut, adică cu circa 1.200 de lei mai mult decât în 2024. Sporul i-a fost redus, în 2025, la doar 300 de lei, iar în total a mai rămas cu 9.380 de lei, mai mult decât în 2024.

Salarii mai mari și la Secretariatul General al Guvernului

Aceeași situație o întâlnim și la Secretariatul General al Guvernului, care lucrează direct cu premierul. Ilie Bolojan a reușit aceeași performanță de a le mărit salariile, chiar dacă le-a tăiat sporurile.

În martie 2024, când Bolojan nu era premier, un director general II avea un salariu de bază 15.045 lei brut, la care se adăuga un spor de 1.500 de lei pentru condiții vătămătoare, ajungând la un total de 16.545 de lei brut.

În septembrie 2025, când Bolojan ocupa funcția de premier, sporul pentru condiții vătămătoare a fost redus la 300 de lei, dar salariul de bază a crescut la 16.478 de lei, iar totalul încasat de directorul general II a fost de 16.778 de lei brut, adică mai mult decât în 2024.

Salariul unui șef serviciu II a crescut de la 13.138 de lei brut, în martie 2024, la 14.389 lei brut, în septembrie 2025. Dar totalul pe care îl încasează este mult mai mare pentru că are trei sporuri: cel pentru condiții vătămătoare, sporul de 40% „pentru stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare” și un alt spor de 50% „pentru personalul cu atribuții în asigurarea suportului documentar și arhivistic, respectiv a asistenței juridice de specialitate”. În 2024, salariul total al șefului de serviciu II era între 14.6121 lei și 21.207 lei brut, iar în septembrie 2025 a ajuns la 16.689 lei și 25.012 lei brut. Un șef de serviciu poate câștiga aproape cât premierul, cu toate sporurile pe care le primește. Dacă în 2025 i-a crescut salariul de bază, evident că i-a crescut și valoarea sporurilor.

Sporurile de la Secretariatul General al Guvernului sunt unele care nu se justifică, precum sporul de 50% pentru documente și arhivă. Funcționarii sunt oricum angajați să gestioneze documentele, arhiva sau să ofere asistență juridică, toate acestea fiind în fișa postului și acoperite de salariul de bază, dar aceștia mai primesc un spor uriaș de 50%. La fel cum este și sporul de 40% pentru cei care gestionează „fonduri comunitare”. Aceștia sunt oricum angajați pentru a gestiona astfel de fonduri, nu se justifică acordarea unui spor.

Bolojan le cere altora să reducă cheltuielile cu salariile

Premierul le cere mereu celorlalți să taie salariile din instituțiile statului, dar apropiații săi au fost protejați de austeritate. La început de 2026, Bolojan vrea să reducă cu 10% cheltuielile de personal din administrația publică centrală, adică din ministere și toate agențiile subordonate.

De asemenea, premierul vrea o reducere de 10% a cheltuielilor de personal și în administrația publică locală. Bolojan a precizat că aproximativ 80% dintre primării vor fi nevoite să concedieze funcționari pentru a respecta acest prag.

„Dacă se aplică o reducere de 10% per total în administraţia publică locală din România, din 3.300 de unităţi administrative, 700 nu vor reduce nici un angajat, iar celelalte, deci, cu un număr mult mai mare, vor trebui să reducă angajaţi, un angajat, doi angajaţi, trei angajaţi”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul a reușit să facă reduceri în Cancelaria sa, însă prin reducerea unor posturi. Cei care au rămas pe funcții au avut salariile la fel de mari. Cheltuielile salariale din Cancelaria prim-ministrului au scăzut cu doar 3,2 milioane de lei, de la 21,8 milioane în 2024, la 18,6 milioane de lei în 2025. Cea mai mare reducere a fost făcut la transport, de la 11,4 milioane de lei, în 2024, la 7 milioane de lei în 2025. În total, Cancelaria prim-ministrului a economisit circa 10 milioane de lei, dar nu doar din salarii. Premierul a renunțat la cei care nu era din echipa sa, iar apropiații săi au fost răsplătiți financiar și protejați de austeritate.

În iulie 2025, premierul Ilie Bolojan anunța reducerea posturilor din Cancelaria sa cu 40%, dar măsura nu a fost implementată nici acum. Din cele 176 de posturi, premierul trebuia să mai rămână cu doar 105 angajați în Cancelarie. Dar din cele 176 de posturi, doar 117 sunt ocupate în prezent. Chiar dacă Bolojan ar mai demite 12 angajași, diferența de cheltuieli nu ar fi una semnificativă, mai ales dacă mărește salariilor celor care rămân pe funcție, așa cum a făcut anul trecut. Reforma funcționează cu dublu standard, pentru că în timp ce românii suportă austeritatea, oamenii din echipa lui Bolojan au avut salariile mărite, iar premierul nici nu se gândește să-și reducă indemnizația de peste 5.000 de euro brut pe lună.

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: