AUR face jocul Moscovei, susține Dumitru Borțun, profesor de Etică în comunicare și Analiza discursului public, în cadrul SNSPA. Invitat în studioul Puterea Știrilor, Borțun a explicat și strategia prin care partidul condus de George Simion reușește să se mențină în top 3 partide din România.
„Au mers pe rețele”
„La alegerile trecute, AUR a zburat pe sub radar, nu a fost înregistrat de institutele de sondare a opiniei publice. Ne-am trezit cu el, ne-a explodat în față. A fost o mare surpriză. De ce? Pentru că el era pe rețele sociale. Noi tot spunem, vorbim, citim în cărți, predăm în facultăți, că noua societate, post-modernă, nu mai este organizată pe ierarhie, este organizată pe rețele. Există un model de rizom al societății viitoare, iar rețelele vor fi cele mai importante. Puterea o vor deține acele noduri de rețea. Cei care vor fi nod de rețea, și pe rețea financiară, și pe rețea de bunuri și servicii, și pe rețea comunicațional, gen Berlusconi. Berlusconi a fost premier al Italiei de două ori pentru că avea toate cele trei rețele strânse în mâinile lui și era un nod de rețea în toate aceste niveluri.
Deci este un model de societate a viitorului și ne mirăm acum că AUR ne-a explodat în față. Păi au mers pe rețele. Și pe rețele vă spun care mai e noutatea: nu mai ai comunicarea de tip vertical, adică de la partid la membri, de la biserică la enoriași, de la stat la cetățeni, de la profesor la elevi, de la mass-media la consumatori. Nu. E o comunicare pe orizontală. Comunicăm noi între noi, ne dăm like-uri, ne mai înjurăm, ne mai lăudăm, ne mai dăm o replică. Este comunicare pe orizontală. Aici apare onestitate, se vede cu adevărat ce vor oamenii și vreau să vă spun că majoritatea românilor sunt pe tradiție, nu pe progres(…).
Îmi pare rău să spun, dar cei de la AUR fac jocul Moscovei. Unii sunt conștienți, alții nu sunt conștienți”, a declarat Dumitru Borțun, în direct la Puterea Știrilor.
SONDAJ Alegeri europarlamentare: PNL, în fața AUR. Cum arată clasamentul
Potrivit unui sondaj de opinie realizat de „The Center”, dacă săptămână viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, PSD le-ar câștiga cu 30%, PNL ar obține 20%, iar AUR ar avea 19%. PMP, REPER și Forța Dreptei nu ar face pragul.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.000 de persoane, prin telefon, în perioada 20.10 – 31.10.2023.
Potrivit sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European partidele ar obține următoarele rezultate:
PSD – 30%
PNL – 20%
AUR – 19%
USR – 14%
SOS-Șoșoacă – 6%
UDMR – 5%
PMP – 3%
REPER – 1%
Forța Dreptei – 1%
Altele – 1%
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News