Skip to content
Politică

Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui, dispus la o alianță „cu ALDE și cu orice alt partid” pentru prezidențiale

Inquam Photos / George Călin

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit joia trecută, timp de patru ore, iar subiectul principal de discuție l-a reprezentat pregătirile pentru Congresul din 29 iunie care va avea loc la Sala Palatului și la care sunt așteptați să participe între 3.000 și 4.000 de delegați. La întâlnirea social-democraților, liderul senatorilor PSD Șerban Nicolae și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale din toamnă.

„Eu sunt pentru orice tip de aranjament politic”

În acest context, președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, în exclusivitate pentru PSnews.ro, a declarat că „ar trebui gândită o coaliție cu ALDE și cu orice altă formațiune politică, care să maximalizeze șansa PSD de a desemna un candidat care să obțină succesul la alegerile prezidențiale”.

Orice doritor, odată ce s-au fixat condițiile în care se va desfășura Congresul PSD și s-a deschis această listă, poate să își depună o solicitare de a fi desemnat candidatul PSD la alegerile prezidențiale. Așteptăm să vedem și care vor fi următorii doritori.

În opinia mea, ar trebui gândită o coaliție cu ALDE și cu orice altă formațiune politică, care să maximalizeze șansa PSD de a desemna un candidat care să obțină succesul la alegerile prezidențiale. Eu sunt pentru orice tip de aranjament politic care să dea cel mai bun rezultat și să ofere o posibilitate în plus de a candida alegerile prezidențiale, o formulă care să închidă orice posibilitate de acces la funcția prezidențială a actualului președinte Klaus Iohannis”, a declarat liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *