Skip to content
Politică

Dumitru Dragomir luptă cu dinţii pentru mandatul de consilier municipal: Voi contesta decizia de invalidare, mă duc până la ONU

libertatea.ro

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a anunţat că va contesta decizia Judecătoriei Sectorului 1, de invalidare în funcţia de consilier general al Capitalei, precizând că e dispus să meargă „până la ONU”.

Eu o să contest treaba asta pentru că pe mine m-a ales poporul. Să-mi spună de ce? Am cazierul alb, nu am niciun fel de problemă. Dacă aşa a judecat instanţa, să fiu folosit eu, să aduc voturi şi apoi să pună pe alţii cu pile, dacă instanţa aşa vede treaba, mă duc până la ONU. Vreau să văd şi eu motivarea, trebuie să îmi dea motivarea. Mie nu mi-a sosit, ca să pot să fac contestaţie„, a declarat Dragomir pentru Agerpres.

Întrebat dacă a discutat cu reprezentanţii Partidului Social Democrat, pe listele căruia a candidat, Dragomir a spus: „Domnule, eu nu am mai vorbit cu nimeni şi nici nu vorbesc. Îmi caut dreptatea. Dacă instanţa supremă îmi dă definitiv că nu trebuie să fiu, ce să mai fac, nu mai fac nimic, dar până atunci îmi caut dreptatea, pentru că eu am fost folosit. Numai pe mine m-au scos„.

El consideră că notorietatea sa a fost „folosită” în campania electorală de reprezentanţii PSD. „Bineînţeles că mă consider nedreptăţit, eu mi-am făcut campanie, am fost corect. Eu ştiu cum se face treaba asta, foarte multă lume m-a votat, şi acum nişte şmecheri care sunt la pământ din punct de vedere al corectitudinii şi al moralităţii vor să mă scoată pe mine. Conducătorii PSD-ului, care m-au scos, m-au folosit. Eu m-am dus pentru doamna Firea şi lumea m-a votat„, a mai spus Dumitru Dragomir.

Judecătoria Sectorului 1 a decis validarea mandatelor în cazul a 45 de consilieri generali ai Capitalei, însă a invalidat mandatul lui Dumitru Dragomir. Printre consilierii generali validaţi de instanţă se află fostul selecţioner al naţionalei de fotbal Anghel Iordănescu, multipla campioana olimpică la canotaj Elisabeta Lipă, dar şi actriţa Monica Davidescu, toţi aleşi pe listele PSD. De asemenea, au fost validate mandatele consilierilor generali Vlad Voiculescu şi Ana Maria Ciceală (USR PLUS), dar şi Aurelian Bădulescu (PSD).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *