Dumitru Nancu, FNGCIMM: 8% din datoria României este garantată guvernamental

Dumitru Nancu este directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Acesta a fost invitatul Marinelei Angheluş la Puterea Ştirilor, cu care a discutat despre programele derulate la FNGCIMM.

Întrebat despre unde ne aflăm acum cu Programul IMM Invest, acesta a răspuns:

„Da, programul IMM Invest, practice, și-a arătat impactul fiscal. Datorită acestui impact fiscal, ultimele cifre date de Eurostat arată că măsurile economice și fiscale care au fost luate în anii trecuți au dus la o creștere economică de 4,7% în anul 2022 și o să vedem că mare parte din această creștere economică s-a datorat acestui program.

Practic, economia României a revenit la indicatorii de înainte de pandemie și de ce spun asta? Pentru că tot ce înseamnă plafon de garantare pe programul IMM Invest, cu toate cele șase sub-componente, tot ce înseamnă programul Noua Casă (care reprezintă practic 8% din datoria publică a României) este garantat prin acest program

Deci, practic, din totalul datoriei publice pe care România o are în acest moment, noi ne situăm pe locul 18 din statele UE, cu un nivel de îndatorare de 47,3% din PIB, iar media datoriei guvernamentale (vorbim aici pe zona euro) este de 91,6 din PIB.

Cele pe tot ce înseamnă Uniunea Europeană înseamnă 84. Deci, practic, acest program, acest instrument financiar arată faptul că 8% din datoria publică a României este garantată guvernamental.

Vorbim prin aceste programe, cei 8% din datoria publică a României a dus la la creștere în economie pe anul 2022 locul 4,7%”, a spus acesta.

„Ministrul Boloş realocă plafon pentru IMM-uri săptămâna aceasta”

„O să spuneți că avem inflația a fost destul de mare, 16,4 s-a închis, dar repet, am avut un număr de 71.000 de firme care au beneficiat de programul IMM invest.

Din păcate, noi am închis programul la 31 mai, nu mai există fonduri alocate Fondului Național de Garantare. Sperăm ca săptămâna aceasta, dl. ministru Boloș să ne realoce plafon, pentru că în momentul de față avem un număr de 6300 de IMM-uri care au beneficiat de programul IMM Invest.

Diferența până la 1700 de firme așteaptă garanția Fondului Național de Garantare. Domnul ministru Boloş a pregătit deja ordinul de realocare între plafoane.

Este semnat ordinul de către ministrul Boloș încă din 1 iulie și sperăm ca săptămâna aceasta să putem să o onorăm.

Practic, sunt peste 5 miliarde de lei credite aprobate de către cele 21 de instituții financiar-bancare care așteaptă acordul de finanțare și garanția Fondului Național de Garantare.

Sperăm ca săptămâna aceasta vor beneficia, pentru că practic sunt cereri aprobate în bancă, în instituțiile financiar-bancare, dar au nevoie de suportul nostru.

Așa cum am spus, IMM Invest s-a dovedit a fi cu grad de multiplicare unu la 12: un leu garantat de statul român practic produce în economie 12 lei.

Ați văzut doar 8% din datoria publică a României, care este 47% din produsul intern brut sunt doar pe aceste programe care sunt pentru mediul de afaceri, adică foarte puțin raportat la ceea ce avem în Uniunea Europeană.

Ca un exemplu, în anul 2021, cifra de afaceri totală a tuturor companiilor din România era de 1,1920 de miliarde de lei.

Pib-ul României în 2021 era 1420 de miliarde de lei. Ce înseamnă asta? Deci practic mediul de afaceri a produs mai mult decât statul, cum ar veni. Deci asta înseamnă că o pondere valoare adăugată la rulaje este de circa 70% adică la un leu cheltuit, mediul de afaceri mai face încă 0,67.

În Germania, mediul de afaceri, la un euro cheltuit, produce 2 euro. La noi încă suntem sub unitar, adică zero 67 dintr-un leu cheltuit.

Am avut o triplă criză și criza economică, criza energetică, pandemia, deci au fost un cumul de factori care au arătat practic aceste dezechilibre macroeconomice, pentru că starea de fapt la nivelul intreprinderilor mici și mijlocii îți arată o radiografie a economiei noi.

Când am început IMM Invest în anul 2019, la sfârșitul anului 2019, raportul dintre creditul bancar (adică firmele care luau un credit la bancă) și creditul commercial (adică firmele care se împrumută între ele prin planificarea facturilor la 30 de zile) era de unu la trei la sfârșitul anului 2019.

Deci la începutul anului 2020, înainte de pandemie, băncile acordaseră credite de 117 miliarde de lei, iar companiile acordaseră credite de 383 de miliarde.

Prin acest program s-a inversat raportul dintre creditul bancar și creditul comercial, adică creditele acordate la sfârșitul anului 2022 era de 177 de miliarde de de lei. Practic, cât s-a acordat în ultimul deceniu a fost de două ori în cei în cei 3 ani de după pandemie.

În România, rata anuală de creștere a creditului către companii către IMM-uri la sfârșitul anului 2022 este de 25,5% adică suntem pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce înseamnă finanțarea companiilor, IMM-urilor, ca rată de de creștere a creditului”.

https://www.youtube.com/watch?v=Y2WrQSXdG5Y

Autor

  • Moldovan Roxana

    Are peste 20 de ani de experiență în presa print și online. Crede în puterea cuvântului scris. Recunoaște că e dependentă de știri și-i place să scrie și să citească reportaje și analize. La PS News, se axează pe scrierea de sinteze pe temele cele mai importante ale zilei.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: