Skip to content
Politică

Dunca, propus la Tineret: luptător anti-bănci, dar mazilit de Ponta după Colectiv

europafm.ro

Citiți mai jos ce hram poartă Marius Dunca, propus acum de către PSD pentru Ministerul Tineretului.

Dunca a ocupat funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) între februarie 2014 și noiembrie 2015, perioadă în care s-a remarcat ca un militant pentru drepturile debitorilor în raport cu băncile – de altfel, în iulie și august 2015, ANPC a câștigat în primă instanță procese împotriva OTP Bank, respectiv Banca Românească.

Cu toate acestea, o pată pe CV-ul lui Marius Dunca o reprezintă demiterea semnată de către premierul de atunci, Victor Ponta, după o declarație scandaloasă făcută de cel dintâi la Realitatea TV după tragedia din clubul Colectiv.

„Noi nu am verficat nimic, pentru că nu am putut face un cotrol. A fost o sesizare venită din partea unei doamne, doamnă care a sesizat o neconcordanţă între preţuri. S-a deplasat o echipă de la Comisariatul principal Bucureşti la faţa locului, dar acolo nu am găsit niciun reprezentant legal. Cu siguranţă, (echipa – n.r.) a intrat în club. Am găsit o persoană şi am lăsat o invitaţie, nefiind niciun reprezentant legal, neexistând registrul unic de control… Pentru că noi nu putem efectua un control dacă nu ne înscriem în registrul unic de control, unde trecem data, ora, locul”, spunea Dunca în noiembrie 2015.

Dunca a precizat că reprezentanții ANPC au lăsat „o invitaţie” prin care solicitau prezentarea de către administratorul localului a mai multor acte (printre care Certificatul de înregistrare, documentul de identitate, ştampila societăţii şi Registrul unic de control), dar administratorul nu s-a conformat. Totuşi, preşedintele din acel moment al ANPC a subliniat că echipele Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor nu pot face decât „verficarea legalităţii de funcţionare”.

După demiterea sa din fruntea ANPC, Marius Dunca a fost numit secretar general al Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului (CIADO), scrie Capital.ro.

Marius Dunca este membru PSD şi a fost preşedinte al organizaţiei judeţene Braşov a Tineretului Social Democrat (TSD). Dunca a activat, în perioada iunie – noiembrie 2009, ca director coordonator al Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Braşov.

Marius Dunca a absolvit în 2004 Facultatea de Inginerie Mecanică din Universitatea Transilvania şi a obţinut un doctorat la aceeaşi universitare, intitulat „Optimizarea proiectării utilajelor tehnologice”.

În anul 2015, pe când era încă director al ANPC, Marius Dunca și-a trecut în declaraţia de avere venitul obţinut din această funcţie, de 55.435 de lei, şi un venit de 24.049 de lei, obţinut din calitatea de membru supleant într-o comisie privind privatizarea FCDEE Electrica Muntenia. În acel moment, Marius Dunca a declarat că nu are pe numele lui niciun imobil, proprietate sau automobile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *