După capelele ridicate în teatrele de operațiuni, Nicolae Ciucă va inaugura astăzi și capela din incinta Parlamentului

Nicolae Ciuca, Sfintire Capelă Parlament
Sfintire capela Parlament

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, va participa luni, 25 martie, alături de Patriarhul Daniel, premierul Marcel Ciolacu, Alfred Simonis și alți deputați și senatori, la sfințirea capelei din incinta Parlamentului. Liderul PNL a precizat că își respectă astfel promisiunea făcută anterior de a sprijini crearea unei capele în incinta Legislativului.

„Astăzi, la Conferința <<Leadership politic în identitate creștină>> organizată de Grupul de Rugăciune al Parlamentului, am promis că voi sprijini ideea de a crea o capelă în clădirea Legislativului. Modelul de leadership creștin, vizibil în Europa, a influențat major toate aspectele dezvoltării celulelor sociale. Educație și cultură, organizare administrativă și chiar militară, dezvoltare economică și evoluție socială, toate s-au organizat, concentric, în jurul lăcașului de cult”, a declarat președintele Senatului și al PNL în octombrie anul trecut.

În misiunile pe care le-a condus în afara țării, Generalul Nicolae Ciucă a construit lăcașe de rugăciune alături de camarazii săi. Capela construită în Afganistan de Nicolae Ciucă și echipa sa a fost adusă la Craiova, unde funcționează și acum.

Capela de la Parlament este, așadar, o promisiune pe care Nicolae Ciucă și-a respectat-o.

Lăcașul de rugăciune, deschis atât parlamentarilor cât și vizitatorilor, se găsește în Palatul Parlamentului, la nivelul P, în zona intrării oficiale C1, și va purta hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: