Au ucis o tânără și i-au plimbat trupul dezbrăcat în Gaza, apoi luptătorii Hamas s-au dus la cumpărături cu cardul ei

tânără germană ucișă
Sursa foto: Insider/ Instagram/ shanukkk

Shani Louk, tânăra din Germania al cărei cadavru dezbrăcat a fost recunoscut într-o filmare, în spatele unei camionete conduse de luptătorii Hamas prin Gaza, ar fi fost, de asemenea, jefuită.

Părinții și-au auzit ultima oară fiica la telefon, în dimineața zilei de 7 octombrie, la scurt timp după ce Hamas a lansat primele rachete pe teritoriul israelian.

Într-un interviu acordat publicației germane Der Spiegel, familia a spus că a primit informații de la bancă potrivit cărora cardul de credit pe care îl avea Shani a fost folosit în Gaza, potrivit Insider.

Ricarda Louk, mama tinerei de 30 de ani, artistă tatuatoare, încă mai are speranțe că fiica ei ar putea fi în viață, după ce a spus într-un videoclip postat pe rețeaua socială X, fostă Twitter, că și-a văzut fiica „inconștientă, într-o mașină cu palestinieni”.

„Încă nu pot să accept”, a spus ea pentru Der Spiegel. „În această dimineață, fiica mea Shani Louk, cetățean german, care se afla cu un grup de turiști în sudul Israelului, a fost răpită de Hamas. Am primit un videoclip în care mi-am putut vedea clar fiica inconștientă într-o mașină cu palestinieni. Vă rugăm, așteptăm orice ajutor sau informație. Vă mulțumesc”, a spus femeia

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: