Skip to content
Alegeri Europarlamentare 2019 Politică

După incidentele de la Iași, Dragnea încearcă și un miting la Galați. Iohannis și PNL atacă fiefurile PSD

Europa FM

Klaus Iohannis și PNL atacă în acest weekend fiefurile tradiționale ale PSD din Moldova, cu mitinguri organizate sâmbătă la Iași și duminică la Galați. După eșecul înregistrat joi la Iași, Liviu Dragnea se duce la Galați, unde a ordonat filialelor PSD să aducă oameni cu atocare la mitingul programat după amiază.

Pesediștii au început deja să sosească în oraș, sperând că sâmbătă nu vor avea parte de aceeași primire ostilă din partea gălățenilor, cum au avut la Iași, de unde au fost nevoiți să plece din oraș sub paza jandarmilor, din cauza protestelor.

Klaus Iohannis începe oficial campania electorală pe scena mitingului organizat de PNL sâmbătă în capitala Moldovei, el urmând să susțină un discurs și să facă apel la participarea la votul pentru referendumul pe teme de justiție. Liderii PNL se mută apoi la Galați, pentru ziua de duminică, după ce toată săptămâna au bătut județele controlate de PSD – Vrancea, Suceava, Neamț, Bacău și Vaslui, potrivit digi24.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *