După o discuție Ciolacu-Chirițoiu, Consiliul Concurenței va demara o anchetă privind creșterea prețului la detergenți

Sursă foto: Unsplash

Consiliul Concurenței va declanșa o anchetă cu privire la creșterea prețului la detergenți, a anunțat premierul Ciolacu, care a precizat că a avut o discuție pe această temă cu președintele autorității de concurență, Bogdan Chirițoiu.

Atenționat că în ciuda scăderii inflației sub 6%, prețurile la detergenți au crescut cu 25%, premierul Ciolacu a anunțat că va fi declanșată o anchetă a Consiliului Concurenței.

Ciolacu a precizat că a avut o discuție în acest sens cu Chirițoiu.

”Prețul la detergenți au crescut cu 25%, urmează, cu adevărat, Consiliul Concurenței să facă o anchetă, am și vorbit cu președintele (Consiliului – n.red.)”, a declarat Marcel Ciolacu.

Rata anuală a inflației s-a redus la 5,9% în aprilie comparativ cu anul precedent, față de 6,6% în martie, anunță Institutul Național de Statistică (INS). Prețurile aproape au stagnat în termeni lunari, cu influență mare din partea electricității și gazelor, care s-au ieftinit substanțial și au tras în jos categoria mărfurilor nealimentare.

Plenul Consiliului Concurenței se afla în imposibilitatea de a mai aplica amenzi ori declanșa investigații de la data de 6 aprilie, după ce au expirat mandatele unor membri ai conducerii și nu mai exista cvorum pentru astfel de decizii.

Plenul Parlamentului a numit șapte noi membri în conducerea autorității pentru a debloca situația.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: