După protestele transportatorilor ar putea urma greva angajaților de la Metrorex: „La metrou, semne bune anul n-are”

Sursa foto: Wikipedia

Sindicaliștii de la Metrorex sunt în continuare nemulțumiți de condițiile de muncă din subteran și spun că nici acum nu au fost rezolvate revendicările pe care le-au cerut încă de anul trecut. Liderul de sindicat Metrorex, Marian Artimon, a declarat pentru Gândul că bugetul companiei ar putea fi în pericol, iar angajații ar fi în continuare afectați de „Legea austerității”, în sensul în care mai multe bonificații le-au fost tăiate.

După valul de proteste din ultima perioadă, cum sunt cele ale transportatorilor, ale fermierilor sau cele ale angajaților din sănătate, bucureștenii ar putea asista la o nouă grevă: cea de la metrou.

Sindicaliștii de la metrou sunt hotărâți să continue protestele începute la sfârșitul anului 2023, și spun că o nouă grevă la Metrorex ar putea fi posibilă în curând.

Liderul de sindicat de le metrou mai spune că una dintre marile nemulțumiri ale angajaților este faptul că s-au tăiat mai multe drepturi odată cu Legea 296 / 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, care a intrat în vigoare de la 1 noiembrie 2023.

Liderul de sindicat mai susține că vrea să stabilească întâlniri cu cei din Consiliul de Administrație.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: